31 january 2024, 11:30 Kaleidoscope views 63812
Ce secrete trădează semnătura ta despre tine!
31 january 2024, 11:30 Kaleidoscope views 63812

Ce secrete trădează semnătura ta despre tine!

Scriem tot mai puțin de mînă, de cînd folosim numai calculatoarele și telefoanele inteligente. Dar pe documentele și actele oficiale ne punem semnătura personală, pe care grafologii o numesc una dintre cele mai importante amprente ale personalității noastre. Semnătura arată cine vrei să fii și cum vrei să te vadă cei din jur. Descoperă ce secrete dezvăluie despre tine semnătura ta!

Semnătura unei persoane este unică și aproape imposibil de imitat. Ia o foaie de hârtie și scrie-ți semnătura de câteva ori. Vei vedea că niciuna dintre semnăturile tale nu seamănă perfect cu celelalte. Cu toate acestea, există câteva trăsături identice de la o semnătură la alta care spun multe despre tine, despre personalitatea și aspirațiile tale.

Înclinația semnăturii

În general, semnăturile sunt înclinate spre stânga, în sus sau în jos. Grafologii spun că înclinația semnăturii tale este o trăsătură atât de puternic înrădăcinată în mintea ta, încât, dacă încerci să o schimbi, este posibil să îți dea o ușoară senzație de amețeală sau de lipsă de confort.

Înclinația spre stânga: dacă literele din semnătura ta sunt înclinate spre stânga, înseamnă că ești o persoană ușor introvertită, atașată de trecut și de familie, de persoanele care au avut o semnificație aparte în viața ta; ai o fire emotivă, te enervezi ușor, dar ții toate supărările în tine multă vreme până când răbufnești și reușești să clarifici situația.

Înclinația spre dreapta: dacă literele din semnătura ta sunt înclinate spre dreapta, înseamnă că ești o persoană activă, cu o gândire pragmatică și pozitivă; îți place să comunici cu cei din jur, să observi și să fii observată; uneori devii insistentă sau băgăcioasă, ceea ce ți-ar putea aduce prejudicii în relația cu ceilalți.

Cum te trădează literele înalte

Dacă semnătura ta conține litere precum "b, d, f, l, h sau t", urmărește cu atenție modul în care le scrii:

dacă îți place să lungești aceste litere, să pară cât mai înalte, înseamnă că ești o fire ambițioasă și puternică, abilă și capabilă să lupte pentru obiectivele ei; pe de altă parte, este posibil adesea să ai dorințe și aspirații nerealiste.dacă scrii aceste litere cât mai mici și scurte, că abia depășesc celelalte litere din semnătură, înseamnă că te gândești foarte bine și analizezi cu grijă deciziile și acțiunile tale, că nu iei nicio hotărâre în pripă și că ești răbdătoare, dar și realist.

Cum scrii literele cu bucle

Dacă semnătura ta conține litere precum "f, g, j, p sau y", care se scriu de mână cu bucle în partea de jos, urmărește cu atenție modul în care scrii aceste bucle:

dacă faci buclele doar pe jumătate, înseamnă că încerci să eviți responsabilitățile, confruntările directe și riscurile prea mari.dacă faci bucle rotunde și pline, denotă senzualitate, farmec, putere de seducție și multă încredere de sine.dacă înlocuiești buclele cu linii simple, înseamnă că ești o fire dinamică, nerăbdătoare, care se grăbește să finalizeze ceea ce are de făcut, fără să se gândească prea mult la consecințe.

Source: www.libertateapentrufemei.ro

Keywords:

semnătura , secret , caracter

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1853
Populația:
1464 locuitori

Sofia este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Sofia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Hîncești și la 56 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1464 de oameni. Satul Sofia a fost menționat documentar în anul 1853.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.