25 february 2024, 13:30 Kaleidoscope views 15315
Culoarea alimentelor le transmite un mesaj oamenilor
25 february 2024, 13:30 Kaleidoscope views 15315

Culoarea alimentelor le transmite un mesaj oamenilor

Instinctiv, culorile roşu şi verde par nişte indicatori importanţi ai valorii energetice a unui aliment: mai ridicată sau mai slabă.

Într-un studiu realizat de o echipă italiană (Scuola Internazionale Superiore di Studi Avazanti), cercetătorii au explicat că „primatele non-umane evaluează calitatea nutriţională a fructelor şi a legumelor în funcţie de intensitatea nuanţelor de roşu şi verde, roşul semnalînd un aport de energie şi proteine mai ridicat".

Cum rămîne cu ființa umană? Studii anterioare au cercetat mai ales asocierea dintre culoarea produselor alimentare și aroma lor, dar puţine au examinat legătura dintre culoarea şi percepţia „instinctivă" a aportului caloric.

Specialiştii italieni au reunit voluntari cărora le-au prezentat o multitudine de imagini cu produse alimentare și cu altele necomestibile (cum ar fi obiectele), reflectînd o gamă largă de culori, inclusiv roşu şi verde, culori pe care ochii omului le recunosc extrem de bine (cu excepția persoanelor care au probleme cu vederea).

Rezultatul arată în mod clar că respectiva culoare influenţează interesul stîrnit de un aliment (rata cu care el captează atenția) și estimarea valorii sale nutritive (calorii). Astfel, roșul declanșează un răspuns mai rapid decît verdele și este asociat mai mult cu un aport superior de energie. Dar acest lucru nu este valabil decît pentru alimentele „proaspete", „naturale" (carne și legume), nu pentru cele prelucrate şi gătite şi pentru produsele nealimentare.

Desigur, distincția între roșu și verde nu este întotdeauna tranşată în mod formal din cauza intensităților de culoare şi a faptului că cele două culori – roşu şi verde – pot fi găsite în acelaşi aliment. Cu toate acestea, autorii consideră că „inspecția vizuală a unui produs alimentar, în special culoarea sa, constituie un element central al evalării de către oameni și că, practic, ei au același sistem de bază cu primatele non-umane", fapt care face trimitere la cele mai îndepărtate origini ale fiinţei umane.

Source: www.rador.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1830
Populația:
5882 locuitori

Tvardiţa este un sat şi comună din raionul Taraclia. Tvardiţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 44 km de oraşul Taraclia şi la 118 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5882 de oameni. Satul Tvardița a fost înființat în anul 1830.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.