20 july 2018, 17:05 Health views 14988
O boală gravă se răspîndește în Moldova
20 july 2018, 17:05 Health views 14988

O boală gravă se răspîndește în Moldova

Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează că în perioada caldă a anului, de rînd cu bolile diareice acute, frecvent se înregistrează o boală comună oamenilor și animalelor, în special la rozătoare, numită leptospiroza.

Boala este una din cele mai răspîndite zooantroponoze pe teritoriul Republicii Moldova, îndeosebi în partea de nord a țării. De la începutul anului, deja au fost înregistrate trei cazuri de leptospiroză în raioanele Drochia și municipiile Edineț și Chișinău.

Potrivit ANSP, analiza epidemiologică a arătat că pacienții s-au îmbolnăvit, cel mai probabil, în timpul pescuitului, sau a scăldatului în bazinele de apă, posibil impurificate cu eliminările animalelor, șobolanilor și a altor rozătoare care sînt surse și rezervoare de agenți cauzali – leptospire.

Diagnosticul bolii a fost confirmat prin detectarea serologică a variantei icterohemoragice de leptospire, predominant, specifică șobolanilor, care provoacă clinică gravă cu afectarea rinichilor, ficatului și instalarea insuficienței hepato-renale. La pacienții respectivi boala a decurs cu manifestări clinice destul de grave, însă cu însănătoșire. Unele cazuri înregistrate în alți ani au condiționat decesul unor bolnavi.

Transmiterea infecției are loc prin contact direct cu animalele bolnave sau produsele biologice ale acestora, îndeosebi urina. Însă principalul factor de transmitere îl reprezintă apele de suprafață contaminate cu urina rozătoarelor, reziduurile neepurate de la fermele de animale, deseori amplasate pe malurile bazinelor de apă.

Oamenii se mai molipsesc în timpul scăldatului, pescuitului, sau folosirii apei de băut din izvoare și fîntîni de cîmp, a produselor alimentare, fructelor și legumelor la care au acces rozătoarele. De asemenea, în timpul cositului și a altor activități agricole în lunci inundabile, în lipsa încălțămintei speciale etc.

După o perioadă de incubație de opt-zece zile, apare febra acută de 38-40 grade, dureri de cap, în articulații, mușchi, îndeosebi ai gambelor, greață, vomă, uneori icter, ulterior semne de afectare a ficatului, rinichilor.

Astfel, specialiștii atenționează că adresarea timpurie după asistență medicală în caz de îmbolnăvire asigură tratamentul efectiv și evitarea consecințelor grave.

Source: ipn.md

Keywords:

sanatate , boala

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1576
Populația:
2050 locuitori

Tîrnova este un sat şi comună din raionul Edineţ. Tîrnova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat pe malul drept al rîului Racovăț, la o distanță de 18 km de orașul Edineț, la 33 km de stația de cale ferată Brătușeni şi la 220 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2050 de oameni. Satul Tîrnova, din ținutul Hotin, este atestat documentar la 17 aprilie 1576, cu denumirea Truineva.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.