Go to section: Literature
03 february 2022, 13:00 Literature views 36948
03 february 2022, 13:00 Literature views 36948

Descrierea Moldovei - prima lucrare enciclopedică moldovenească

306 de ani în urmă, la 2 martie 1716 a văzut lumină lucrarea lui Dimitrie Cantemir, “Descriptio Moldaviae”. La rugămintea Academiei din Berlin D. Cantemir în anii 1715-l716 scrie în limba latină opera sa ştiinţifică fundamentală Descrierea stării antice şi prezente a Moldovei (Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae).

„Dintre toate scrierile lui D. Cantemir (ea este) aceea care rămîne valabilă pentru informaţia ştiinţifică a cercetărilor de azi şi nu numai ca un jalon al istoriei culturii, în vremea în care a fost scrisă ...” (P. Panaitescu, 1958). La elaborarea ei autorul s-a folosit de monografia lui Miron Costin De neamul moldovenilor, de lucrările acestuia Poema polonă, Cronica polonă, de izvoare străine. Şi desigur, s-a bazat pe propriile observaţii. Valoroase ca informaţii ştiinţifice de ordin politic, geografic, cultural-lingvistic, instituţional rămîn, totuşi, numai acele descrieri ce se referă la epoca autorului - primul deceniu al secolului XVIII.

Partea întîi, geografică, cuprinde descrierea minuţioasă a reliefului, regnului vegetal, animal. Rîurile Dunărea, Nistrul, Prutul constituie artere comode pe care produsele pămîntului Moldovei: lemn pentru construcţii, ceară, miere, grăsimi, blănuri, piei netăbăcite, grîne, sare, silitră se exportau în alte ţări. În partea a doua D. Cantemir descrie în cunoştinţă de cauză organizarea social-politică a Moldovei pe care o cunoştea: confirmarea domnilor, ceremonia înscăunării ş.a., trădînd lipsa de documentare privind epocile anterioare. De o mare valoare istorică sînt informaţiile lui privind componenţa etnodemografică a Moldovei din epoca sa.

Pentru istoria culturii şi a limbii moldoveneşti, pentru geneza moldovenilor de o deosebită însemnătate sînt compartimentele din partea a treia a Descrierii Moldovei, întîi de toate capitolele Despre limba moldovenilor, Despre literele moldovenilor. Dimitrie Cantemir a continuat tradiţia - la un nivel avansat, cu probe concludente şi într-o manieră cu adevărat ştiinţifică - iniţiată de primul cronicar de limbă moldovenească Gr. Ureche. Astfel, urmînd exemplul lui Grigore Ureche: Pentru limba noastră moldovenească (pe la 1635) şi mai ales, al lui Miron Costin: Despre limba moldovenească sau rumînească (1677), D. Cantemir scrie capitolele Despre limba moldovenilor (De lingua moldavorum), Despre literele moldovenilor (De litteris moldavorum). În primul capitol savantul trece în revistă părerile privind „originea limbii moldoveneşti” (linguae moldavicae origine), despre afinităţile şi deosebirile dintre limba moldovenească (moldava lingua) şi cea italiană. D.Cantemir este conştient de comunitatea originii „limbii moldovenilor şi a valahilor”, observînd - primul! - anumite particularităţi teritoriale ale limbii vorbite de moldoveni. „Ca aproape toate limbile, şi cea moldovenească are diferite dialecte...” Dînsul ştia că „cei care locuiesc la Nistru amestecă în vorbire multe cuvinte polone.

Examinînd diferite aspecte: fonetice, lexicale, gramaticale ale limbii moldoveneşti, D.Cantemir este primul care menţionează deosebirea limbii vorbite de moldoveni de cea folosită de valahi. Dînsul evidenţiază calităţile limbii moldoveneşti, situînd-o pe primul loc, aşa cum a făcut şi Miron Costin: „Locuitorii Valahiei şi Transilvaniei au aceeaşi limbă ca şi moldovenii, dar pronunţia lor este mai aspră... Ba au mai introdus chiar cîteva cuvinte necunoscute moldovenilor, pe care în scris le ocolesc cu totul. Ei urmează atît limba cît şi ortografia moldovenească (Moldavicam et linguam et orthographiam sequuntur), recunoscînd prin aceasta că moldoveneasca (moldavicam sua) este mai curată decît a lor, chiar dacă antipatia dintre moldoveni şi valahi (Moldavos et Valachos) îi împiedică să spună deschis acest lucru”. Dacă Descrierea Moldovei „este cea dintîi scriere ştiinţifică a unui moldovean” consacrată Moldovei, apoi compartimentul Despre limba moldovenilor (şi cel Despre literele moldovenilor) constituie primele studii, în sensul modern, ştiinţifice filologice despre limba şi grafia moldovenilor scrise de un moldovean.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1767
Populația:
493 locuitori

Troiţa Nouă este un sat din cadrul comunei Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Anenii Noi și la 47 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 493 de oameni. Satul Troiţa Nouă a fost menționat documentar în anul 1767.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.