Go to section: Architecture
15 january 2016, 12:19 Architecture views 9061
Lucrările de restaurare a Muzeului de Artă sînt pe final (Foto)
15 january 2016, 12:19 Architecture views 9061

Lucrările de restaurare a Muzeului de Artă sînt pe final (Foto)

Lucrările de restaurare a Muzeului Național de Artă a Moldovei sînt pe final. Instituția urmează să-și redeschidă ușile pentru publicul larg pe 30 iunie curent, informează NOI.md.

Procesul de restaurare a Muzeului durează deja 12 ani. În tot acest răstimp au fost executate o mulțime de lucrări complexe, cu diferite grade de dificultate. S-a început de la fundație, unde s-a lucrat la patru metri adîncime, și s-a ajuns pînă la podul construcției. Mansarda Muzeului este folosită drept laborator de restaurare și spații expoziționale.

„La etapa actuală se lucrează asupra sistemului de termoficare, celui de ventilare, securitate, supraveghere video, electricitate, sistemului de iluminat expozițional și iluminat pe timp de noapte. Muzeul de Artă va fi primul muzeu din țară care va dispune de un sistem de stingere a incendiilor cu gaze, pentru depozite, și cu praf, pentru spațiile expoziționale", a declarat directorul Muzeului, pictorul Tudor Zbârnea, intervievat de NOI.md.

De asemenea, se efectuează lucrări de finisare: trepte de marmură, parchet, tîmplărie, care este reconstituită conform noilor tehnologii, ferestrele fiind prevăzute și cu termopan.

„Din estimările noastre, dar și conform graficului, la 30 iunie ar trebui să încheiem lucrările și spre finalul verii să inaugurăm expoziția permanentă", a menționat Tudor Zbârnea.

După finalizarea lucrărilor, precum a specificat directorul Muzeului, vizitatorii se vor putea bucura de o expoziție de artă medievală, ce va cuprinde arta religioasă – obiecte de cult, icoane; arta modernă și contemporană – pictură, artă decorativă, pictură grafică; și artă universală.

Potrivit lui Tudor Zbârnea, din bugetul de stat s-au executat lucrări în valoare de circa un milion de euro, s-au făcut consolidări, cam 80% din tîmplărie – uși, ferestre – și în mare parte decorul a fost efectuat din banii statului. O altă parte a lucrărilor au fost efectuate pe banii oferiți de statul român, la fel, în sumă de un milion de euro.

Source: www.noi.md

Keywords:

restaurant , muzeu

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1482
Populația:
4995 locuitori

Mingir este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Semionovca și Mingir. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Hîncești și la 80 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4995 de locuitori. Satul Mingir a fost menționat documentar în anul 1482 cu denumirea Gura Ocoalelor.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.