18 september 2020, 17:00 17773

Cea mai strașnic de frumoasă casă din Chișinău (Foto, Video)

O asemenea casă a existat cîndva, pe fosta stradă Irkutsk. Casa era o capodoperă. Noi, copiii care treceam pe lîngă ea și ne ițeam pe ascuns în curte, trăiam concomitent atît sentimente de adevărată groază, cît și de încîntare.

Era evident că acolo locuia un vrăjitor. Fără cenzură. Dacă ar existat pe atunci telefoane mobile, atunci numărul selfie-urilor pe fundalul acestei case ar fi bătut toate recordurile. În mod miraculos am găsit pe Internet cîteva fotografii ale acelei case, desprinse dintr-un basm. Nu se știe ce se află acum în locul acestei case, dar casa era superbă. Proprietarul acesteia nu s-a limitat deloc în a-și realiza fanteziile sale creatoare.

Oamenii locului povesteau că proprietarul era pictor-sculptor, un singuratic, care suferea de o boală mintală. De parcă Dali era sănătos? Se spune că în mijlocul camerei sale era un sicriu deschis cu chipul și formele stăpînului în ea. Apropo, sicriul putea fi văzut uneori din pe stradă. Cineva avea norocul să-l vadă uneori și pe proprietar. Cel mai adevărat Salvador Dali de Chișinău se numea Bonza (Gheorghe)

"În clasa a cincea (adică în anul 1961), începeam să învățăm limba străină. Puteam alege: franceză sau engleză. Eu am ales engleza. Anume această circumstanță mi-a servit ca să iau pentru prima dată cunoștință de creația sculptorului Bonza.

La lecțiile de limbă engleză ne demonstrau uneori filme educaționale. La școală era un proiector de filme pentru demonstrarea filmelor de 16 mm, iar pelicule educaționale în limba engleză erau trei: un film documentar despre Londra, unul în desene animate despre modul în care Vintik și Șpuntik au confecționat un aspirator și filmul de scurt metraj «Ice cream cake» (Tortul de înghețată). Subiectul acestui film nu mi-l amintesc foarte bine: unele evenimente se învîrt în jurul faptului că copiii-pionieri duc un tort într-o cutie de carton, care se dovedește a fi un tort-înghețată și, bineînțeles, că acesta se topește la căldură .... Filmul însă mi-a rămas în memorie nu pentru că scenariul era unul viu, și nu pentru că "elevii școlilor din Moscova" (așa era scris în titre) vorbesc bine limba engleză, ci pentru că evenimentele se desfășoară pe fundalul unei case de poveste plină de personaje de basm.

Faptul că această casă nu este decor din studioul de film, dar e o casă care există cu adevărat, unde mai pui că se afla chiar la Chișinău (!), lucru de care mi-am dat seama mai tîrziu...

Am insistat cu aceste amintiri ale mele nu doar de dragul nostalgiei, ci în speranța că puterea magică a Internetului ne va permite să întoarcem din neant numele sculptorului Bonza și, posibil, fotografiile casei sale magice. Vă voi oferi aici doar descrierile cele mai generale.

Casa se afla ori pe strada Irkutsk (în prezent, se pare, strada V. Cupcea), ori pe str. Frumoasa, amintirile mele nu sînt exacte. La exterior arăta, aproximativ, astfel. (Desigur, eu descriu numai fragmente din memoria mea: nu am nicio fotografie). Un gard nu foarte înalt, pictat cu vopsele de ulei de diverse culori, fiind reprezentate figuri ale copiilor în plan tridimensional, care se țineau de mîini și figurine ale animalelor. Spațiul dintre gard și casă era plin cu personaje de neimaginat: aici erau și animale, și păsări, și un havuz cu multe figurine, și flori, și tufișuri, și arbori, toate acestea fiind figuri pictate cu efect tridimensional, de dimensiuni mari. Pe pragul casei stătea așezat un băiat-pionier, citind o carte deschisă pe genunchi. Pe acoperișul casei era o barză și un bărbat, care se tîra pe acoperiș , iar lîngă coșul de fum al casei un hornar...

Era imposibil de trecut pe lîngă așa ceva. Orice persoană căreia i s-a întîmplat să fie în apropiere, rămînea stană de piatră după cele văzute. Am rămas și eu uluit la vremea mea, unde mai pui că în acel moment nu făcusem nici o asociere cu filmul educațional alb-negru: de acest lucru mi-am dat seama mult mai tîrziu.

Am tot stat eu încremenit un timp ca un stîlp, cu gura căscată și iată că am fost chemat: intră! Am intrat. Era stăpînul: sculptorul Bonza. M-a condus în sufragerie...

Doamne, ce era acolo! Acum că am călătorit peste tot în lume și am revăzut toate muzeele faimoase ale tuturor realiștilor și surrealiștilor, pot spune că Chișinăul poseda un obiect cu o putere de atracție enormă, fără egal. Acesta era un obiect, poate nu egal cu Muzeul lui Dali de la Figueros, dar cu siguranță din aceeași serie.

Primul lucru care ți se arunca în ochi era sicriul de pe masa din mijlocul camerei. În sicriu era o femeie bătrînă cu o basma. Totul executat într-o manieră realistă, fără distorsiuni ale proporțiilor. "Aceasta este mama mea - spuse Bonza, explicîndu-mi - A murit". Apoi mi-a arătat două busturi-autoportret de-ale lui, cu denumirile: "Uf, cît de mult mă doare dintele" și "Mi-a fost scos - dintele!". Unul din busturi exprima durerea, iar celălalt zîmbea fericit.

În cameră mai erau o mulțime de sculpturi, era dificil să te strecori printre ele. Era un sicriu și cu chipul și formele lui Bonza. Pe pereți erau atîrnate măști, basoreliefuri, altoreliefuri și picturi. Mai întîi de toate se arunca în ochi un portret al lui Leonid Brejnev, cu ordine-steluțe în piept. Steluțe la momentul cercetării mele erau cu una sau două mai multe, decît în realitate: previziune genială a artistului.

Mai pe urmă, am mai intrat pe la Bonza, de mai multe ori. El trăia foarte sărac, pentru că nu putea să vîndă nimic din lucrările sale, dar nici nu-și dorea cu adevărat. În cameră era o farfurie, în care puteai pune mărunțiș, așa și procedau puținii vizitatori, care veneau.

Bonz avea familie, căreia, pare-se, îi era foarte dificil să trăiască cu o persoană atît de neobișnuită. Cînd a murit Bonza, casa a fost vîndută. Am vrut să o văd la sfîrșitul anilor nouăzeci. Casa nu mai era acolo, au apărut vile moderne pe acest teren și pe cel alăturat. Așa cum mi s-a spus, acolo ar fi locuit fie ambasadorul SUA, fie cineva cu rang mai mic din misiunea diplomatică.

Nu-mi este cunoscută soarta moștenirii lăsate de el. Din păcate, Internetul nu oferă nici un răspuns la căutarea expresiei "sculptor Bonza". Nu mă îndoiesc că există oameni care știu mai multe decît mine despre Bonza și despre soarta creațiilor sale. Mi-aș dori foarte mult să se găsească fotografiile, sînt sigur că ele există în arhivele mai multor familii. Mă adresez către toți acei, care pot completa notițele mele să o facă neapărat".

SERGHEi BELCHIN

Imaginea acestei case a apărut episodic în filmul "Iona", realizat în anul 1987. Filmul fost realizat de Studioul Cinematografic "Moldova-film".

Atît interiorul casei, cît și exteriorul.

Iată aici în locul ăsta. Aproximativ de la minutul al 2-lea.