29 june 2019, 12:00 Rock music views 4420
Reuniunea privind Transnistria în formatul
29 june 2019, 12:00 Rock music views 4420

Reuniunea privind Transnistria în formatul "5 + 2" va avea loc în luna septembrie

Următoarea rundă de discuții privind reglementarea transnistreană în formatul "5 + 2" va avea loc în septembrie, în Slovacia.

Despre aceasta a declarat, în cadrul unui interviu pentru agenţia TASS, ambasadorul în misiuni speciale, reprezentantul Rusiei în procesul de negociere, Serghei Gubarev, transmite Noi.md.

„Ultima întrevedere în formatul „5 + 2" a avut loc acum mai bine de un an la Roma și de atunci astfel de întruniri nu au mai avut loc. Sper foarte mult că o întîlnire a formatului nostru va avea loc în Slovacia, în septembrie, după care vom reveni treptat la o activitate normală, stabilă și ritmică, deoarece una sau două întîlniri pe an nu sînt suficiente ", a spus diplomatul.

În același timp, el a reamintit că în documentele organizatorice ale Conferinței Permanente privind problemele politice în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană, întitulate formatul „5 + 2" (Moldova și Transnistria – părți ale conflictului, Rusia și Ucraina – garanți și mediatori, OSCE – mediator; Statele Unite și UE – observatori), se stipulează organizarea a cinci-șase reuniuni pe an, ceea ce este absolut corect.

Interlocutorul agenției a explicat că „aceste întîlniri nu trebuie neapărat să se încheie cu semnarea unor documente importante, dar servesc, în primul rînd, la monitorizarea punerii în aplicare a deciziilor care au fost luate și aprobate în acest format".

„În al doilea rînd, raţiunea colectivă a formatului „5 + 2" de-a lungul anilor existenței sale s-a manifestat în repetate rînduri în modul cel mai pozitiv și a contribuit la identificarea unor modalități pentru evoluţia în problemele reglementării transnistrene", a declarat Serghei Gubarev.

La ultima ședință în formatul „5 + 2", din mai 2018, la Roma, părțile au fost de acord să soluționeze o serie de probleme de durată, inclusiv problema utilizării în comun a terenurilor de frontieră și funcționarea școlilor moldovenești pe malul stîng al Nistrului. De asemenea, Chișinăul a recunoscut diplomele de studii din Transnistria, a fost deschis un pod peste Nistru și a început procesul de legalizare a vehiculelor înregistrate în regiunea transnistreană.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1892
Populația:
816 locuitori

Mereni este un sat din cadrul comunei Albina, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Cimișlia și la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 816 oameni. Satul Mereni a fost menționat documentar în anul 1892.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.