Materiale din compartiment: Video gallery |

Ioniță Andrei

Andrei Ioniță s-a născut și a copilărit în satul Ustie, Dubăsari (în prezent nerecunoscuta RMN). A crescut numai cu mama (părinții sînt divorțat), la care ține foarte mult și se străduiește să o ajute cum poate. A frecventat Liceul „Mihai Eminescu", care se află la Corjova. Face parte și el din acea pleiadă de tineri, care pentru a se forma în limba maternă (ca și Natalia Barbu și m. a.) erau nevoiți să treacă frontiera de cîte 2 ori pe zi, de regulă, cu tot cu verificarea actelor și a trecerii tuturor procedurilor legate de la controlul de frontieră ca să ajungă la liceu, precum își amintește Andrei însuși: „în fiecare dimineaţă era nevoie să trecem podul şi punctul de control al emigrării interne transnistrene. Pentru a trece malul, de fiecare dată eram nevoiți să completăm un bileţel, indicînd date concrete din buletin şi perioada șederii pe teritoriul RMN. Cînd eram mai mulţi, eram lăsaţi în pace să trecem fără griji. Iar cînd mă întorceam deseori singur, din principiu, nu purtam act de identitate sau „foiţa" de emigrare pe care trebuia să o prezint la ieşire. Straniu, dar fără o simplă foiţă nu mă puteam întoarce acasă... nu numai o dată am trecut rîul pe gheaţă, pînă au început a mă cunoaşte la faţă şi mă lăsau să trec fără să mă mai întrebe încotro mă duc".

În prezent își face masteratul la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova.

O întîmplare fericită, credem noi, l-a făcut să apară la emisiunea TV concurs din România X Factor. De fapt, venise la casting ca să-și susțină un prieten, apoi acesta îi puse chitara în mînă și în loc să-și susțină prietenul, s-a pomenit încurajat de către acesta să participe el însuși la concurs. A cucerit publicul din România și juriul, aducîndu-i pînă la lacrimi prin umor, modestie, sinceritate, dar și talentul muzical înnăscut irepetabil. Andrei și-a făcut apariția pe scenă foarte calm, cu chitara în mîini, cușma îndesată pe frunte și a cîntat o adaptare proprie a baladei vechi de circa 110 ani „Cîntă cucu-n Bucovina".

Astfel, reușind să-și facă un nume în muzica autohtonă, dar și în cea de peste Prut. El cîntă cu inima, cînd urcă pe scenă, de aceea are priză la public „O voce, niște corzi, o cușmă și o inimă".

Ceea ce l-a făcut să aleagă muzica spre a o împărtăși publicului larg e convingerea lui că prin muzică putem dăinui ca neam, căci anume prin muzică, ghidați de bunul Dumnezeu putem să ne salvăm, să revenim la rădăcini, la adevăratele valori ale acestui pămînt, să uităm de dușmănii, să ne împăcăm, să redevenim adevărați fii ai soarelui, la fel ca strămoșii noștri daci, sîngele cărora curge prin vinele noastre.

La scurt timp după participarea la X Factor, după lansarea videoclipului la piesa „Cîntă cucu-n Bucovina" Andrei Ioniță își îndeplinește visul și lansează împreună cu tocmai acel coleg și bun prieten, Ion Onofrei, care l-a pus în fața provocării la X Factor, un nou proiect muzical − Andrei Ioniță & Onoffrei, evoluînd în acest format la selecțiile naționale pentru Eurovision, ieșind și în finala concursului cu piesa „Lie". Băieții au planuri frumoase de viitor: să cucerească și alte scene, inclusiv pe cele europene.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1803
Populația:
988 locuitori

Haragîș este un sat şi comună din raionul Cantemir. Haragîș este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cantemir și la 116 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 988 de locuitori. Satul Haragîș a fost menționat documentar în anul 1803.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.