Ciobanu Mircea

Ciobanu Mircea (29.11.1956, Petreni, Soroca). Poet, dramaturg, istoric literar. Licenţa la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. Activează în calitate de Profesor la Liceul ,B. P. Haşdeu” din Drochia, apoi de lector asociat la Universitatea Pedagogică „Al. Russo” din Bălţi. Este redactor-şef adjunct la revista „Semn” din Bălţi, în prezent este redactor-şef la Editura „Ştiinţa”. A debutat cu culegerea de versuri „Dintre sute de catarge” (1990). Este prezent în culegerea „Une antologie de la poesie moldave”, Paris (1996). Editează placheta „HAYDN între două claxoane” (1995). Este autorul piesei „Staţia terminus”, menţionată la Concursul republican de dramaturgie (Chișinău, 1997), montată la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Autor al „Crestomaţiei de literatură română”, (în colaborare cu Gr. Chiper şi Val. Lungu, 2002). Este prezent în antologia „Metafore din Basarabia” (Iaşi, 2001). Colaborează la „Columna”, „Basarabia”, „Făclia”, „Contrafort”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Sud-Est cultural”.

Opere:
„HAYDN între două claxoane”, Chișinău, 1995;
„Staţia terminus. Eseu dramatic în 3 acte”, Chișinău, 1998;
„Crestomaţie de literatură română (în colaborare), Chișinău, 2002.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1502
Populația:
3243 locuitori

Ulmu este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Ulmu este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Ialoveni și la 27 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3243 de oameni. Satul Ulmu a fost menționat documentar în anul 1502.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.