29 martie 2024, 09:05 views 24364

Jora de Sus, raionul Orhei

Statut:
Sat
Prima atestare:
1574
Populația:
903 locuitori

Jora de Sus este un sat din cadrul comunei Jora de Mijloc, raionul Orhei. Satul are o suprafaţă de circa 1.26 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.43 km. Localitatea se află la distanța de 29 km de oraşul Orhei şi la 73 km de Chișinău. Satul Jora de Sus a fost menționat documentar în anul 1574.

[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 903 oameni, dintre care 48.95% - bărbaţi și 51.05% - femei. Structura etnică a populaţiei: 99.34% - moldoveni, 0.44% - ucraineni, 0.11% - găgăuzi, 0.11% - polonezi.

[în sus]Istoria localitații

Satul Jora de Sus este atestat în 1574. Există mai multe legende despre proveniența satului Jora. Apariția localității sub denumirea Vadul Jorei ar data din 1475 și este consemnată de Grigore Ureche în în Letopisețul Țării Moldovei.).

Jora de Sus are un nume de origine antroponimică, provenind de la numele proprietarilor de altădată ai moșiilor respective. Posibil a aparținut boierilor din neamul Jora care aveau în proprietate sate pe malul Nistrului. Se spune că acest boier avea 3 feciori, cînd au crescut feciorii mari, el le-a dăruit fiecăruia din pămînturile ce le deținea: celui mai mare i-a dat partea de sus a pămîntului, celui mijlociu i-a dăruit pămînturile din mijlocul gospodăriei, iar celui mai mic i-a lăsat partea de jos a localității. Fiecare din fiii lui au devenit gospodari, au format fiecare familii, copiii lor la fel, astfel au apărut aceste 3 sate Jora de Sus, Jora de Mijloc, Jora de Jos.

O altă legendă spune că la 9 km de actuala localitate, înspre Orhei (acum Valea Perilor) era o localitate cu numele Chifeni, care aparţinea unei boieroaice văduve. Cucoana avea un fiu pe nume Jora, care era îndrăgostit şi se întîlnea cu o fată de pe malul stîng al Nistrului. În fiecare seară el trecea vadul cu calul pentru a se întîlni cu iubita. Odată fiind furtună şi valurile mari, calul s-a poticnit şi flăcăul s-a înecat. Cucoana a poruncit ca satul să fie mutat pe malul Nistrului şi să fie numit Jora.

În vechiul cimitir de lîngă biserica din satul Jora de Jos şi pînă acum se mai păstrează monumente bătute în piatră, pe carese citesc clar nume: Gheorghii, Iurii, Jora (posibil că aceste nume erau frecvent întîlnite în familia boierului). Şi pînă acum oamenii mai în vîrstă în loc de Jora de Jos numesc satul „Testemînt" / de la Testament/.

Comentarii

 (0)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutatea prezentată pe pagină.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1794
Populația:
332 locuitori

Bocancea-Schit este un sat din cadrul comunei Dumbrăviţa, raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.80 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.06 km. Localitatea este situată la distanța de 36 km de oraşul Sîngerei şi la 103 km nord de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 332 de oameni. Satul Bocancea-Schit e atestat documentar în anul 1794.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.