Pace nobilelor inimi ce răpausază! Pace ochilor credincioşi ce plâng! Suspine îndelung frumoasele şi vitezii pe mormintele eroilor!

Soartea ne făcu a ne naşte în posomorâte şi nenorocite zile; luceferii per unii după alţii. Tot numele strălucitor ce-nrăvărsa lumina sa asupra ţării noastre a fugit. Amare şi triste sunt plânsurile acelui ce geme pe nădejdi stinse, pe bucurii perdute pentru de-a pururea, dar lacrimile ce curg pe groapa eroilor sunt strălucitoare de slavă şi de nemurire! Toate farele noastre sunt stinse. Tu ai căzut, erou a o sută de războaie! şi tu, iarăş tu, a cărui accente înfocate da lumei adevărul, pacea şi libertatea! Nu mai sunt! Dar în câtă vreme va străluci vitezia, în câtă vreme dulcea îndurare va răspinge războiul, Erin va spune cu fală cum au trăit ei şi cum au murit!

Melodia LIII - Cânt scos din „profetul învălit“ a lui KHorassan

(traducţie slobodă)

Este un duh a cărui suspine îmbalsamite ard în aer şi pătrund până în adâncurile pământului; când un dulce colorit străluceşte asupra feţelor, când un tânâr simtiment face a palpitá inimile, duhul este aproape: când buzele se întâlnesc, duhul este acolo! Suflul său este curat ca parfumul acestor flori, şi ochii săi umezi... oh! ei samănă crinilor albaştri, când adierea zefirului clatină unda azurie împregiurul mlădiţelor lor!

Mă închin ţie! Mă închin, o, puternice Dumnezeu, duh de amor şi de fericire! ceasul ce îţi este consfinţit înaintează: niciodată luna n-a răspândit o luce mai dulce şi mai misterioasă, grăbeşte a veni! în numele fecioarei şi a ostaşului ce se însoţesc roşindu-se, precum valurile şi soarele de seară să amestecă în orizon! Pe plânsurile care patima face a răspândi, asemene picăturilor de ploaie ce cad din cerul înflăcărat! Pe cea întâi săltare de amor ce face a se bate inima junelui amorez! Pe fericirea de a se revidea! Pe durerea de a se dispărţi! Pe toate bucuriile ce tu ai dat muritorilor şi care, dacă ar trebui a ţinea pururea, ar face un rai din pământul acesta!

Te chiemăm, putere înaltă! Duh de dragoste şi de fericire! Ceasul ce-ţi este consfinţit să apropie, şi niciodată o mai dulce luce n-a luminat un cer mai senin. Grăbeşte a veni!

Melodia LIV

Când văd ochii aceşti zâmbitori, plini de nădejde, de bucurie şi de lumină, ca şi când nici un nor n-ar putea întuneca un cer atât de strălucitor şi curat, suspin gândind cu ce iuţală durere poate înnegura toate aste raze şi a face mai a uita acestei inimi atât de vesele, atât de fericite acum c-a cunoscut vrodată bucuria.

Timpul s-apropie cu toate dezâncântările, nădejdile amăgite, prietenii ingraţi şi amorul care lasă pretutindeni pe unde trece o inimă înghiaţată sau aprinsă!

Juneţa curată ca zăpada pe care ploaie furtunelor n-a pâtat-o încă, o dată ce a vărsat plânsurile patimelor, nu poate lua mai mult primavareasca sa strălucire!

Melodia LV

Adeseori, în vremea liniştei nopţii, până nu apucă somnul a înlănţa simţurile mele, memoria aduce împregiurul meu lumina zilelor trecute; zâmbirile, plânsurile copilandrii, vorbele de amor atât de scumpe atunci; ochii ce strălucea, acum veştezi sau închişi, inimile vesele ce nu mai saltă!

Astfel, în vremea nopţei liniştite, până nu apucă somnul a înlănţa simţurile mele, tristul suvenir readuci lumina zilelor trecute.

Când îmi aduc aminte de toţi prietenii pe care i-am văzut căzând împregiurul meu, ca frunzele în negura toamnei, mi să pare că îmblu singur prin sala deşartă a bancheturilor. Făcliile sunt stinse, ghirlandele vestezite, toţi oaspeţii s-au dus, toţi, afară numai de mine! Astfel, în vremea nopţei liniştite, până nu apucă somnul a se îngreuia asupra mea, tristul suvenir readuci slaba lucire a zilelor ce nu mai sunt!

Melodia LVI - Cânt sacru

Nu veni, Doamne! în vestmintele luminoase ce aveai pe munte în ziua mâniei tale; vino, învâlit de umbrele acele adânci şi măreţe pe care tânăra îndurare tinde pe faţa ta ce de foc! Doamne! tu îţi aduci aminte de noaptea în care norodul tău făcea faţă vrăjmaşului pe ţărmurile Mării Roşi; stâlpul tău cel luminos vestea Egiptului moartea şi pustiirea, în vreme ce Israil se bucura, noaptea, întru lucire focului razelor tale! Astfel, când straşnicii nori ai mâniei tale îngrozesc lumea, ascunde-ne, în îndurarea ta, amerinţătoarea ta faţă. în vreme ce, împilaţi de spaimă, vinovaţii te privesc, întoarce spre noi dulcea lumină a dragostei tale!

Melodia LVII

Soarele dimineţii strălucea de o vie lumină, văzui o barcă uşoară legănându-să cu molătate pe ape. Mă înturnăi când soarele îngălbenind să depărta de ţărm, barca era tot acolo, dar valurile fugiseră. Ah! astfel este soartea strălucitoarelor nădejdi a dimineţii vieţii. Trecătoarele valuri a bucuriei ne sprijinesc un minut şi apoi ne părăsesc. Tot valul ce ne purta pe strălucita sa creasta, când vine seara, ne lasă singuri pe ţărmul pustiu. Nu-mi mai vorbiţi niciodată de lumina dulce şi senină care împodobeşte apusul zilelor noastre, de liniştea nopţii. Oh! Daţi-mi, daţi-mi via răcoare a dimineţii; norii săi şi plânsurile sale plătesc mai mult decât frumoasa lumină a serii. Oh! cine n-ar dori înturnarea ceasului când patima deşteaptă o nuouă viaţă în toată fiinţa noastră, când sufletul, asemene lemnului ce să face preţios arzând, îi slobozi toate parfumele sale în delicioasele focuri a amorului!

Melodia LVIII - Cântu sacru a Mariamei

„Iară Mariam prorociţa, sora lui Moisi, au luat timbana în mâna sa, şi au ieşit toate muierile după ea, cu timbane şi cu hore“ (Biblia, Ieşirea, XV, 20).

Răsune timbana sonoră pe posomorâta mare a Egiptului! Iehova biruieşte, norodul său este slobod! Cântaţi, căci trufia tiranului s-a sfârâmat; carele şi călăreţii, atât de frumoşi şi de vitezi, în zadar să fălea! Domnul a grăit şi carele şi călăreţii s-au afundat în spumoasele ape! Răsune timbana sonoră pe posomorâta mare a Egiptului! Iehova triumfează, norodul său este slobod!

Slavă împăratului oştilor, slavă Domnului! Graiul său este săgeata noastră, şi suflarea sa sabia noastră! Cine se va mai înturna la Egipt ca să spuie soartea acelor pe care el i-a trimis în făloasa lui trufie? Domnul şi-a plecat ochii din vârful stâlpului scânteilor şi ale lui mii de vitezi au perit în ape! Răsune timpana sonoră pe posomorâta mare a Egiptului! Iehova triumfează, norodul său este slobod!

Melodia LIX

Toată lumea aceasta nu este decât o umbră fugătoare unde iluziile să urmează cu răpezie; zâmbetele bucuriei, lacrimile durerei sunt minciunoase păreri care strălucesc în ochii omului ca să-l înşale, ca să-l îndure. Numai cerul este adevărat! Lucirea aripilor slavei este minciunoasă şi trecătoare, ca şi văpselile cele întunecate de seară, florile amorului, a nădejdei, a frumuseţii se deschid pentru mormânt. Numai cerul este strălucitor! Săraci călători a unei zile viforoase, izgoniţi din val în val, fulgerul imaginaţiei, raza mai liniştită a mintei numai cât ne arată primejdiile calei.

Numai cerul este liniştit!

Melodia LX

Nu plângeţi asupra acelor pe care vălul mormântului i-a ascuns din ochii noştri în fericita dimineaţă a vieţii, pân a nu vestezi păcatul răcoare şi juneţea sufletului, pân a nu pângări pământul aceea ce era născut pentru ceruri. Moartea secă această undă frumoasă pân a nu o pătá durerea; ea îngheaţă în toată strălucire cursului său. Ea va dormita până ce un soare nemuritor va veni a topi recele ei lanţe, şi o va da Edemului pe care ea înrourează şi unde ş-a luat izvorul ei dintăi! Nu plângeţi etc.

Nu plângeţi asupra tinerei soţii a Vallei, cea mai drăgălaşă şi mai zburdatecâ dintre frumoasele noastre, care e acum perdută de-a pururea pentru noi. Pân a nu apuca a se-ntuneca primăvăreasca strălucire a vieţii, când florile răcoroase ieşite din ghirlanda amorului împodobea încă fruntea sa, duhul iubit fugi din lumea astă neguroasă, din care ea nu cunoştea decât zilele soarelui; şi imnele pe care cu un glas atât de dulce le murmura murind, buze pre atât de curate ca şi ale sale, le rezisese în ceruri!

Nu plângeţi asupra ei... în primăvara vieţii ea a zburat spre pământul acel unde sufletul îşi desfăşură în sfârşit aripile sale; şi acum, asemenea stelei ce se zăreşte pintre rece rouă a serii, strălucitoare, priveşte de sus plânsurile care noi, vărsăm.