string(7) "library" string(8) "document"
1574
1475
514
87
1711
1465
1497
1466
1359
1775
1639
1200
5500

Impresii de călătorii Guessler

1 2 3 4

— Primejdia e de moarte, zise pilotul; cei ce n-au treabă la manevre să îşi facă rugăciunele...

— Ce zici, cobe spurcată? strigă Guessler, şi pentru ce nu ai prevenit mai înainte?

— ţi-am spus-o la cea întâi înştiinţare ce mi-a dat Dumnezeu, stăpâne... dar n-ai voit să mă asculţi.

— Trebuia să ieşi la mal şi fără voia mea.

— Am socotit de datorie a mă supune măriei-tale, precum e a măriei-tale să te supui împăratului, precum e a împăratului să se supuie lui Dumnezeu.

În momentul acesta un val furios veni să se sfarme de coastele barcei, o coperi şi azvârli în ea o palmă de apă.

— La lucru! domnilor arcaşi! strigă pilotul, daţi lacului înapoi apa ce ne trimite, căci şi fără de asta suntem destul de

Încărcaţi. Iute! iute!... un al doilea val ne cufundă, şi oricare e puterea morţii, tot este de datorie omului să se lupte cu dânsa.

— Nu vezi tu nici un chip de scăpare, şi n-a mai rămas nădejde?...

— Nădejde este totdauna, stăpâne, deşi omul mărturiseşte că ştiinţa sa este nefolositoare, căci mila Domnului este mai mare decât cunoştinţele omeneşti.

— Cum ai putut lua o asemenea răspundere, neştiindu-ţi mai bine meşteşugul, ticălosule! murmură Guessler.

— Cât pentru meşteşugul meu, stăpâne, răspunse bătrânul marinar, sunt patruzeci ani de când nu fac altă, şi nu e poate în toată Elveţia decât un om mai bun pilot decât mine...

— Apoi pentru ce nu e aici, în locul tău? strigă Guessler.

— Aici e, stăpâne... zise pilotul.

Guessler să uită la bătrân cu mirare.

— Porunceşte să deslege pe vinovatul, căci daca mâna unui om ne poate scăpa în acest ceas, apoi numai el e...

Guessler priimi. Un uşor zâmbet de triumf trecu pe buzele lui Wilhelm.

— Ai auzit? zise bătrânul marinar, tăind legăturile cu cuţitul.

Wilhelm făcu un semn din cap, întinse braţele ca un om ce se vede iarăşi slobod şi merse de se puse la cârmă în locul bătrânului care, stând gata a-l asculta, se puse în rând cu vâslaşii.

— Nu mai ai o velă, Rudenz? zise Wilhelm.

— Am, dar nu e vreme încă.

— Găteşte-o şi stai gata s-o pui. Bătrânul îi căută cu mirare.

— Iar voi, urmă Wilhelm, adresându-se la marinari, la vâsle, băiaţi, şi opintiţi când vă voi zice. Atunci strânse cârma; barca, surprinsă de astă iute manevră, stătu un minut, pe urmă, ca un cal care cunoaşte superioritatea celui ce-l încalică, se înturnă în loc.

— Vâslaşi, strigă Wilhelm la luntraşii cari, îndoindu-se pe lopeţile lor, făcură să meargă barca în direcţia cuvenită cu toată împotrivirea valurilor.

— Aşa, aşa, murmură bătrânul, şi-a cunoscut stăpânul şi se supune.

— Am scăpat dar! strigă Guessler.

— He! zise bătrânul, uitându-se în ochii lui Wilhelm, încă nu; dar suntem în bun drum, căci mă pricep. Aşa, pre sufletul meu, tu ai dreptate, Wilhelme, trebuie să fie între amândoi munţii malului drept un vânt, piste care dacă vom da, ne va duce în zece minute pe celalalt mal; tu ai gâcit drept, asta ar fi cea întâia dată ce ar fi aşa sărbătoare pe lac fără să se amestece vântul de apus; şi, ţine, iată-l, suflă, ca când ar fi împăratul lacului. Wilhelm se întoarse spre locul arătat de bătrânul pilot, o vale despărţea ambii munţi şi pe văgăuna aceea vântul de apus sufla cu o aşa repejiune încât făcea un deosebit drum pe lac. Wilhelm plecă pe el făcând semn vâslaşilor să lase lopăţile şi pilotului să urce vela. îndată barca începu a alerga spre baza Axembergului.

Adevărat, până-n zece minute, precum prezisese bătrânul şi pân a nu ieşi din mirare Guessler şi strejarii săi, barca era aproape de mal. Atunci Wilhelm porunci să coboare vela şi, făcându-se că se pleacă ca să lege o funie, puse mâna stângă pe arbaleta sa, strânse cu dreapta cârma, barca se suci îndată şi Wilhelm sări uşor ca o căprioară şi căzu pe o stâncă ce se vedea din apă, în vreme ce barca, împinsă de săritul lui, se în turna la adânc; c-o a doua sărire Wilhelm fu pe pământ şi acum era în codru, când Guessler şi strejarii săi se dismeţiră. îndată Guessler porunci să tragă la mal ca să trimită, gonaşi după fugar; nu a fost greu, două trageri de vâsle ajunseră ca să aducă barca la pământ. Un marinar sări, tinse un lanţ şi, cu toate valurile, dezbarcarea se făcu fără primejdie; pe loc un arcaş purcese pentru Altorf, cu poruncă să trimită călăreţi la Brunnen, unde era să-i aştepte guvernorul.

Cum a sosit în satul acesta, Guessler porunci să trâmbiteze că acel care va da pe Wilhelm, va priimi cinzeci mărci de argint şi va fi scutit de dajdie, el şi urmaşii săi până la al treile neam; tot aceasta se făgădui şi pentru Conrad de Baumgarten.

Pe la amiază caii şi oamenii sosiră; Guessier, plin de dorinţa răzbunării, nu mai zăbovi şi plecă îndată pentru satul Art unde avea de luat aspre măsuri asupra ucigaşilor guvernorului de Schvvanau; la trei ceasuri ieşea din acest sat şi, mergând pe marginea lacului Zug, sosi la Immensee, pe care îl trecu îndată şi luă drumul spre Kussnach.

Acestea urmaseră toate într-o zi rece şi posomorâtă a lunei lui noiemvrie; venea sară şi Guessler, vrând a sosi pân a nu înnopta, la cetate, silea cu pintinii calul său ce intrase în drumul strâmt a Cusnahului. Sosind în capăt, merse mai încet, fâcând semn scutierului său să s-apropie. Scutierul, care pentru respect rămasăse mai în urmă, se înainta, strejarii şi arcaşii urma mai departe; merseră asfel câtăva vreme far a vorbi, în sfârşit, Guessler, înturnând capul spre el, i se uită ca cum ar fi vrut să citească pân în fundul sufletului său. Pe urmă:

— Niklaus, îmi eşti credincios? îi zisă.

— Iartă-mă, stăpâne, niciodată nu m-aşteptam la o asemenea întrebare...

— Gândeşte bine, urmă Guessler, căci îţi cer un răspuns hotărât.

— Răspunsul meu, stăpâne, este că afară de datoriile mele către Dumnezeu şi către împăratul, sunt gata la orice porunci îmi veţi da.

— Să te duci în astă seară la Altorf, de unde vei lua patru oameni şi cu ei să mărgi la Burglen, şi numii acolo să le spui ce au să facă.

— Şi ce vor trebui să facă, stăpâne?

— Să puie mâna pe femeia lui Wilhelm şi pe tuspatru copiii lui şi îi aduci în cetăţuia de Küssnach, unde îi voi aştepta, şi apoi ştiu eu.

— Te înţeleg, stăpâne.

1 2 3 4