string(7) "library" string(8) "document"
1391
1465
300
1300
1646
1639
1711
940
1466
1310
1497
1812
1822

Ce şopteşti atât de tainic...

Ce şopteşti atât de tainic,
Tu, izvor de cânturi dulci?
Repezind bălaia undă,
Floarea ţărmului o smulgi.

Şi o duci, o duci cu tine,
Vâjâind încet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine ştii unde-o ascund?

Astfel trece şi viaţa-mi,
Dar o floare-n valuri nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimăruie, nimăruie.

Ci eu trec tăcut ca moartea,
Nu mă uit la vechii munţi;
Scrisă-i soarta mea în creţii
Întristatei mele frunţi.

Numai colo, unde teiul
Lasă floarea-i la pământ,
Eu încep să mişc din buze
Şi trimit cuvinte-n vânt.

Vis nebun, deşarte vorbe!
Floarea cade, rece cântu-i
Şi eu ştiu numai atâta
C-aş dori odat- să mântui!