20 martie 2024, 12:30 Istoria views 11738
Oamenii de Neanderthal foloseau medicamente împotriva durerilor
20 martie 2024, 12:30 Istoria views 11738

Oamenii de Neanderthal foloseau medicamente împotriva durerilor

Oamenii de Neanderthal erau mai avansați decît am vrea să credem, unii dintre aceștia cunoscînd că anumite substanțe le pot calma durerile.

Descoperirea aceasta vine în urma analizei tartrului dentar, identificat la fosilele oamenilor de Neanderthal care trăiau acum aproximativ 40.000 de ani, în Europa Centrală. Astfel, unul dintre aceștia mesteca scoarță de plop, care conține un compus asemănător aspirinei. De asemenea, este probabil ca acesta să fi folosit și penicilină.

Prin secvențierea ADN-ului conservat în tartrul dentar, cercetătorii au reușit să afle noi detalii despre dieta, stilul de viață și sănătatea rudelor noastre dispărute."Comportamentul și dieta oamenilor de Neanderthal sînt mult mai sofisticate decît ne așteptam", spune Alan Cooper, profesor și director al Australian Centre for Ancient DNA, de la University of Adelaide.

Conform acestuia, individul analizat folosea medicamente pentru că avea un abces dentar, dar și din cauza unui parazit gastrointestinal. Abcesul a lăsat o urmă pe osul maxilarului, iar parazitul a fost identificat prin analiza ADN-ului.

Se pare că oamenii de Neanderthal cunoșteau destul de bine plantele medicinale și efectele acestora. Aceștia ar fi putut folosi și antibiotice, cu mult înainte ca acestea să fie create în vremurile moderne. "Folosirea antibioticelor ar fi extrem de surprinzătoare, mai ales că ar fi avut loc cu 40.000 de ani înainte de crearea penicilinei", spune profesorul Cooper, citat de bbc.com.

Cercetarea oferă noi detalii și despre dieta oamenilor de Neanderthal. Cei din Belgia erau carnivori, servind carne de rinocer și de oi sălbatice, alături de ciuperci. Alți indivizi, care locuiau în Spania, erau în general carnivori, consumînd mușchi, scoarță de copac și semințe de pin.

Aceste descoperiri contrazic stereotipurile de pînă acum, care atestă că Neanderthalii ar fi avut un stil de viață extrem de simplu.

Sursa: playtech.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1005 locuitori

Trifăuţi este un sat şi comună din raionul Soroca. Trifăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 20 km de orașul Soroca și la 158 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1005 oameni. Satul Trifăuţi a fost menționat documentar în anul 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.