27 octombrie 2023, 11:30 Istoria 28433

Din istoria armatei Moldovei

Armata Moldovei are o lungă și glorioasă istorie, cu care ne putem mîndri. În secolele XIV-XV în Moldova mergeau la război, atunci cînd erau chemaţi, boierii cu cetele lor.

Acei care refuzau să vină la oaste erau învinuiţi de hiclenie, adică de trădare. Ţăranii supuşi boierilor — vecinii mergeau la oaste numai în cazurile de mare primejdie, cînd se chema oastea mare, mai ales, din ţărani. După cum scrie I. Neculce: „oaste de strînsură, negrijiţi şi fără arme şi neînvăţaţi la războiu”. Orăşenii aveau datoria pe vreme de război să înarmeze cete de oşteni pe care le puneau la dispoziţia voievodului. Steagul era o unitate militară care avea vreo 50 de oşteni, cu un steag al ei, comandată de un stegar. Existau şi unităţi mari: „...un polc (regiment) de moldoveni, ca vreo 500 de moldoveni” (I. Neculce).

Cete aparte formau şi dregătorii care aveau numeroşi subalterni în ţinuturi: pitărei, armăşei, spătărei, vornicei, comişei... Căpetenie a fiecărei cete astfel alcătuite era un vătaf. Într-un document din timpul domniei lui Gaspar Graţiani din 15.03.1620 este atestat Ionaşco, vătaful de comişei din Uscaţi. Comandant al tuturor vătafilor dintr-un ţinut era un mare vătaf. Pe la 1566 în Moldova se documentează 24 de mari vătafi. În Moldova un element militar de prim rang îl alcătuiau curtenii. În veacurile XIV-XV marii dregători, comandanţii cetelor de curteni uneori, în documente, erau numiţi viteji. De pildă, în omagiul prestat regelui polon la 5.01.1395, domnitorul Moldovei Ştefan I se asigură şi de credinţa panilor: Dragoş viteazul, Grozea viteazul, Ioanîş viteazul, Costea viteazul. Curtenii erau destul de numeroşi.

În catastiful de contribuabili al lui Petru Şchiopul din 20.02.1591 sînt înregistraţi 4.948 de curteni, 626 de vătaşi. În documentele Moldovei din veacurile XVII-XVIII ostaşii de ţară sînt numiţi slujitori, ei formau o categorie fiscală deosebită, fiind scutiţi de bir, scoşi de sub jurisdicţia organelor locale ale puterii, putînd fi judecaţi numai de superiorii lor. Steagurile, cetele boierilor, slujitorilor, la chemarea domnitorilor se prezentau la un loc anumit. Astfel, la 1497 la porunca lui Ştefan cel Mare, oştenii se „silia cu toţii de să strînjia la tîrg la Roman” (loc de concentrare).

La campaniile militare ale voievozilor Moldovei în diferite perioade luau parte hînsarii, oşteni fără leafa, care mergeau la război în dobîndă — în nădejdea prăzii ce o puteau lua de la duşman; joldunarii (de la începutul veacului XVI) — soldaţi în jold, adică în leafă, mercenari. Soldaţii în leafă din Polonia în Moldova se numeau joimiri. Hotarele şi trecătorile, vămile în Moldova erau păzite de străjeri. De paza marginei (graniţei) la Nistru aveau grijă călăraşii. Din veacul XVII călăraşii din Orhei şi Lăpuşna erau subordonaţi marelui serdar. Potrivit lui D. Cantemir, pe timpul său călăraşii s-au specializat: călăraşii de Ţarigrad sau curierii constantinopolitani — 50 la număr...; călăraşii de Galaţi sau curierii gălăţeni...; îmblătorii din Hotin, cincizeci la număr...; îmblătorii de Soroca sau curierii soroceni...