Mergi spre compartimentul: Cultura
22 februarie 2021, 11:15 Cultura views 2491
Poeta Marcela Benea a editat o carte de versuri
Foto: moldpres.md
22 februarie 2021, 11:15 Cultura views 2491

Poeta Marcela Benea a editat o carte de versuri

O carte de versuri intitulată "Rupere de nori" de poeta Marcela Benea a apărut recent la o editură din Chișinău, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Marcela Benea a afirmat că aceasta este cea de-a șasea carte a sa. Volumul are 96 de pagini și cuprinde versuri scrise în anii 2015-2018. "Este o poezie pe care am trăit-o. Sper să placă cititorului. Mi-aș dori să ajungă la inima lui", a precizat Marcela Benea.

Pe coperta a patra cărții, criticul literar Lucia Țurcanu menționează că îmbinare suavă între simplețe și profunzime, cumințenie și ardoare, resemnare și revoltă, neliniște și trăire mută a durerii - aceasta e poezia Marcelei Benea.

"Nimic nu este în exces, o temperare e în toate. "Rupere de nori" este dovada măiestriei cu care poeta știe să urmeze acea aurită cale de mijloc între nevoia de stihialitate și trăire frenetică, pe de o parte, și confesiunea meditativă, pe de altă parte, între lirismul narativizat și exprimarea gnomică, între inevitabila raportare la litera scrisă ("Sunt cartea" este poemul care deschide acest minunat volum) și vitalitatea prilejuită de realitatea imediată ("Ce dulce e viața" se intitulează textul final)... "Rupere de nori" confirmă o dată în plus că avem în față o poetă remarcabilă, pe cît de discretă pe atît de uimitoare", a subliniat Lucia Țurcanu.

Marcela Benea s-a născut la 4 iunie 1948 în satul Văratic, raionul Rîșcani. În 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. A fost redactor la Editura "Cartea Moldovenească" (1975-1976), redactor literar la Filarmonica din Chișinău (1976-1977) și redactor superior la Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune (1977-1986). Debutează în săptămînalul "Cultura" (1966). A colaborat la publicațiile: "Moldova", "Nistru", "Literatura și Arta", "Tinerimea Moldovei", "Glasul Națiunii", "Contrafort", "Revista Română" (Iași), "Litere" (Tîrgoviște), "Hyperion" (Botoșani), "Beletra Almanaco" (SUA), "Lichtungen" (Viena, Austria) ș.a.

În anul 1973, debutează editorial în volumul "Dintre sute de catarge", urmat de cărțile "Zestre" (1974), "Poveste neterminată" (1988), "Evadare din frescă" (2008), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, și "Traducătorul de suferințe" (2016), cu Premiul Festivalului Internațional "Primăvara Europeană a Poeților" și Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Chișinău. În 2016, a fost propusă de către Uniunea Scriitorilor din Moldova la Premiul Național. Versurile Marcelei Benea au fost traduse în limbile armeană, bulgară, engleză, franceză, georgiană, germană, letonă, rusă, ucraineană ș.a. În 1966, a fost distinsă cu premiul I la Festivalul televizat de poezie de la Moscova și în 2008 – cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

cultura , poezie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1965
Populația:
89 locuitori

Şofranovca este un sat din cadrul comunei Cîşla, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Cantemir și la 149 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 89 de oameni. Satul Şofranovca a fost înființat în anul 1965.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.