Mergi spre compartimentul: Sărbători şi obiceiuri
29 septembrie 2022, 10:30 Concursuri, festivaluri, proiecte views 1736
În satul Țaul a avut loc Festivalul cultural-gastronomic Gustul Nordului
29 septembrie 2022, 10:30 Concursuri, festivaluri, proiecte views 1736

În satul Țaul a avut loc Festivalul cultural-gastronomic Gustul Nordului

Pe 25 septembrie, în satul Țaul, raionul Dondușeni, a avut loc cea de-a IV-a ediție a celui mai delicios și frumos festival "Gustul Nordului", la care au participat peste 500 de persoane.

Numeroșii oaspeți ai marii sărbători gastronomice "Gustul Nordului" au putut participa la ateliere fascinante, degustări de bucate tradiționale și produse ale producătorilor locali, în acompaniamentul melodiilor cîntate de interpreți și formații artistice din regiune.

Dar festivalul "Gustul Nordului" este un loc în care în capul mesei se află pîinea și sarea, la care se adaugă mîncărurile și băuturile delicioase moldovenești. Întregul teritoriu este o "Casă Mare" pentru comunicare și dispoziție excelentă, iar scena este un loc de atracție pentru oaspeții care și-au potolit foamea și setea.

După cum a spus primarul satului Țaul, Andronii Mitrica, bucătăria moldovenească este unică datorită abundenței fructelor, legumelor și a tradițiilor strămoșești de fabricare a produselor lactate.

”Pentru a prepara mîncăruri cu adevărat moldovenești, trebuie să folosiți anume produse moldovenești și să vă înarmați cu cartea de bucate a bunicii. În continuare, trebuie să adăugăm în rețetă puțină răbdare și dragoste, condimentînd-o cu un temperament arzător și servind mîncarea cu un sos alcătuit din bună dispoziție cu cîntece și dansuri incendiare, mîncare cu care i-am servit astăzi pe toți oaspeții și participanții la eveniment", a adăugat primarul.

Pe platforma festivalului au fost amplasate și o mulțime de corturi cu o varietate de produse a producătorilor locali, unde au fost expuse obiecte de artizanat, decorațiuni interioare, precum și condimente, gemuri, ceaiuri.

Mai multe informații despre bucătăria moldovenească găsiți aici.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Festival

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1631
Populația:
3964 locuitori

Şuri este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Șuri și Șurii Noi. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 3964 de oameni. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Drochia și la 189 km de Chișinău. Satul Șuri a fost menționat documentar în anul 1631.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.