|
„Grădina Botanică” a AŞM marchează 65 de ani de la fondare
În fiecare minut, în lume dispare o specie sau o varietate de plante. Alarmaţi de această stare a lucrurilor, savanţii din toată lumea caută soluţii pentru protecţia plantelor. „Grădina Botanică" (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a marcat 65 de ani de la întemeiere printr-o Conferinţă internaţională, consacrată conservării biodiversităţii plantelor, relatează Mesager.
„Plantele asigură o stabilitate a mediului înconjurător, inclusiv a societăţii umane. Dispariţia speciilor de plante duce la degradarea mediului ambiant, inclusiv a ecosistemelor naturale, scade vertiginos şi eficienţa activităţii economice", afirmă Alexandru Teleuță, director, „Grădina Botanică".
Grădina Botanică a AȘM îşi are începutul în 1950 şi este legată de numele academicianului Alexandru Ciubotaru.
„Această idee cutezătoare a pus începutul dezvoltării botanicii în Republica Moldova, iar Grădina Botanică a devenit un patrimoniu naţional", spune academicianul Alexandru Ciubotaru, fondator al Grădinii Botanice.
În lume sunt circa 300 de Grădini Botanice, adevărate sanctuare naturale, menirea cărora este să conserveze și să păstreze lumea vegetală pentru generaţiile viitoare.
„Conservarea biodiversităţii este foarte actuală, reuneşte cercetările savanţilor din toată lumea. Grădina Naţională Botanică din Kiev a sărbătorit recent 80 de ani de la fondare, colaborăm cu colegii noştri din Republica Moldova prin completarea colecţiilor de plante, ocrotirea de la dispariţie a plantelor rare", a menționat Nicolae Gaponenco, vicedirector Grădina Botanică, Kiev.
Pe 30 septembrie, dezbaterile ştiinţifice vor continua, iar comunicările savanţilor din opt ţări despre problemele şi soluţiile privind salvgardarea lumii vegetale vor fi reunite într-un volum.
Sursa:
- Pascaru: "Cetățenii sînt îngrijorați ca alegerile să nu se transforme într-un "sportloto""
- YMCA lansează un nou proiect în Moldova ©
- MAE: Se confirmă decesul unui cetățean moldovean în urma masacrului de la Crocus City Hall
- În Rusia s-a sărbătorit "Mărțișorul" cu speranța îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări
- Cîrnaț, despre votul prin corespondență: ”El trebuie introdus ori pentru toți, ori pentru nimeni”
- Produsele Viorica Cosmetic, vedete la expoziția Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024 din Bologna ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 1526 locuitori
Sturzeni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Sturzeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Rîșcani și la 187 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1526 de oameni. Satul Sturzeni a fost menționat documentar în anul 1660.
Comentarii
(0)