Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
28 iulie 2022, 12:30 Rîuri views 2514
Planul B: Cum poate fi evitată criza apei potabile
Foto: publika.md
28 iulie 2022, 12:30 Rîuri views 2514

Planul B: Cum poate fi evitată criza apei potabile

Debitul apei în fluviul Nistru a scăzut pînă la 8,5 metri, iar în cazul în care situația va deveni critică „Apă-Canal Chișinău" va solicita deschiderea barajului Hidrocentralei Dubăsari.

Specialiștii „Apă-Canal Chișinău" monitorizează în permanență debitul fluviului Nistru. Deși la gurile de captare se menține o cotă acceptabilă, nivelul apei este aproape de unul critic. În același timp, stația de pompare a apei care asigură capitala și suburbiile continuă să activeze în regim normal, iar consumatorii sînt asigurați non-stop cu servicii de apă și canalizare, transmite Anticorupție.md.

Operatorul municipal de apă și canalizare recomandă în această perioadă consumul de apă doar în scopuri menajere, pentru a evita disfuncționalități ale serviciului prestat. Pentru scopuri agricole sau alte activități gospodărești, cum ar fi udatul gazonului sau al plantelor din gospodăria proprie, spălatul trotuarelor/aleilor și al mașinilor, umplerea piscinelor etc., sîntem îndemnați să utilizăm apa din alte surse (fîntîni, reutilizarea apei de ploaie etc.).

Ieri, autoritățile au anunțat măsuri sporite de economisire a apei. Una din ele îi va obliga pe operatorii de aprovizionare cu apă să monitorizeze prizele de apă și să ajusteze orarele de livrare a apei. Astfel, furnizarea va fi întreruptă în intervalele 09:00 - 12:00 și 18:00- 21:00 pentru refacerea rezervei de apă în condiții de secetă. Totodată, operatorii au fost obligaţi să ajusteze presiunea în conducte la nivelul minim optim de transportare, cu asigurarea livrărilor către consumatori.

Persoanelor fizice li se va interzice, în intervalul 8:00- 21:00, irigarea gazoanelor, plantelor din gospodăriile proprii, spălatul trotuarelor, aleelor, mașinilor, umplerea piscinelor.

Republica Moldova se află sub cod roşu de secetă hidrologică. Serviciului Hidrometeorologic de Stat avertizează că pînă la 29 iulie în rîuri se va menține scurgerea scăzută a apei, iar pînă la sfîrșitul săptămînii se prevăd precipitații în centrul și nordul țării, dar acestea nu vor îmbunătăți esential situația.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
45 locuitori

Duduleşti este un sat din cadrul comunei Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 12 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 45 de oameni. Satul Dudulești a fost întemeiat în anul 1923.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.