07 septembrie 2015, 11:13 Realitatea moldovenească views 6299
Tarifele la resursele energetice pentru luna august vor rămâne majorate
07 septembrie 2015, 11:13 Realitatea moldovenească views 6299

Tarifele la resursele energetice pentru luna august vor rămâne majorate

Consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor achita tarife majorate pentru resursele energetice consumate pe parcursul lunii august şi a trei zile din luna septembrie.

Natalia Băieşu, jurist în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a precizat că decizia de suspendare a hotărârilor din 18 iulie 2015 privind aprobarea tarifelor reglementate de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale nu este retroactivă.
„Hotărârile privind majorarea tarifelor au fost suspendate pentru un termen de 60 de zile, dar nu şi anulate. Consumatorii vor plăti conform noilor tarife pentru luna august. Dacă peste 60 de zile ANRE va lua o decizie privind modificarea Hotărârilor din 18 iulie, atunci va solicita furnizorilor să ajusteze tarifele, inclusiv şi pentru luna august", a spus jurista.

Vasile Gribincea, ofiţerul de presă al Gas Natural Fenosa, a precizat că întreprinderea încă nu a luat o poziţie în legătură cu decizia ANRE, care este una „fără precedent". Surse din cadrul Moldova-Gaz ne-au comunicat că pentru luna august vor păstra tarifele majorate, iar în septembrie concernul se va conforma decizie ANRE, informează anticorupţie.md.

În şedinţa din 3 septembrie 2015, Consiliul de Administraţie al ANRE a decis suspendarea, pe un termen de 60 de zile, a hotărârilor sale din 18 iulie 2015 privind aprobarea tarifelor reglementate de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale. Consiliul a recomandat operatorilor reţelelor de energie electrică şi gaze naturale să organizeze, în termenul respectiv, un audit, cu selectarea unor companii de profil cu renume mondial, în cadrul căruia să fie verificat cuantumul noilor tarife calculate de operatori şi corectitudinea efectuării acestor calcule. Decizia ANRE a fost publicată în Monitorul Oficial din 4 septembrie.

Sursa: jurnal.md

Cuvinte cheie:

ANRE , tarife , energie electrică , gaz , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1886
Populația:
598 locuitori

Coicova este un sat din cadrul comunei Doibani I din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Dubăsari și la 74 km de Chișinău. Populaţia satului Coicova alcătuia 598 de oameni în anul 2011. Satul Coicova a fost menționat documentar în anul 1886.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.