18 septembrie 2018, 15:00 Realitatea moldovenească views 10536
Parlamentul invită tinerii la stagii
18 septembrie 2018, 15:00 Realitatea moldovenească views 10536

Parlamentul invită tinerii la stagii

Parlamentul Republicii Moldova oferă 25 de locuri la stagii în cadrul sesiunii de toamnă în secretariatele comisiilor permanente și în cadrul direcțiilor din Secretariatul legislativului. La programul de stagii pot candida studenții în anii terminali, masteranzii și doctoranzii, tinerii specialiști din mediul academic și științific, reprezentanții societății civile.

Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare și administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la ședințele comisiilor parlamentare, la alte activități din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului. Candidații trebuie să aibă până la 30 de ani, să cunoască limba română și o limbă de circulație internațională, să nu aibă antecedente penale nestinse sau alte restricții legale privind activitatea în instituții publice.

Tinerii trebuie să aibă media de cel puțin 8,5 la ultima sesiune academică sau, în cazul celor angajați, experiență de lucru de până la doi ani în cadrul unei organizații neguvernamentale. Totodată, nu trebuie să fie soțul/soția, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, inclusiv, al unuia dintre funcționarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică.

Dosarul de concurs va fi depus personal sau prin poștă, până pe data de 28 septembrie, pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, 105, Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Direcția resurse umane sau prin e-mail resurseumane@parlament.md.

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova are o durată de pînă la 3 luni și se desfășoară de două ori pe an, în perioada sesiunilor ordinare ale Parlamentului (februarie – iulie și septembrie – decembrie). Parlamentul desfășoară programe de stagii din 2014.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

parlament , stagiu

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1984
Populația:
319 locuitori

Gornoe este un sat din cadrul comunei Micăuți, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Strășeni și la 26 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 319 oameni. Satul Gornoe a fost înființat în anul 1984.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.