06 octombrie 2018, 11:00 Realitatea moldovenească views 11896
Magazinele care vînd aparate electrice vor prelua gratuit tehnica uzată
06 octombrie 2018, 11:00 Realitatea moldovenească views 11896

Magazinele care vînd aparate electrice vor prelua gratuit tehnica uzată

Agenții economici care plasează pe piață echipamente electrice și electronice vor crea puncte de colectare pentru a prelua gratuit aparatele uzate.

Serviciul se va presta la achiziționarea sau furnizarea unui echipament nou, iar cumpărătorul poate solicita aceasta după principiul "unul la unul", a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, Nicolae Ciubuc, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, relatează MOLDPRES.

"Avem cadrul legislativ aprobat conform directivelor Uniunii Europene, Legea privind deșeurile. Regulamentul cu privire la deșeurile de echipamente electrice şi electronice, aprobat prin Hotărâre de Guvern şi care a intrat în vigoare la 23 septembrie, pune în aplicare prevederile legii și are drept obiectiv reducerea impactului negativ al acestor deșeuri nocive asupra mediului. Prin aprobarea Regulamentului, Guvernul a aprobat mecanismul de aplicare a principiului de responsabilitate extinsă a producătorului", a specificat ministrul.

Deocamdată, în ţară au fost create cinci puncte de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, ce vor fi puse la dispoziția consumatorilor din municipiile Chișinău și Bălți. Tomberoanele au fost achiziţionate datorită proiectului "Dezvoltarea capacităților în implementarea responsabilității extinse a producătorului, pentru a iniția implementarea acestui nou principiu de gestionare a deșeurilor", susținut financiar de Guvernul Slovaciei.

"Vom susține în continuare Republica Moldova în domeniul protecției mediului, ne propunem să realizăm în comun proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație, proiecte de schimb de experiență privind integrarea în Uniunea Europeană și proiecte de asistență tehnică. Acțiunile de astăzi sunt un exemplu de susținere în armonizarea și implementarea legislației privind deșeurile", a menţionat Dušan Dacho, ambasador al Slovaciei la Chişinău.

Pentru a populariza prevederile noului regulament, cu susţinerea partenerilor slovaci, a fost lansat un spot video. Astfel, consumatorii vor afla, bunăoară, că pentru echipamentele de mici dimensiuni (fier de călcat, uscător de par etc.), distribuitorii au obligația să creeze puncte de colectare fără a solicita clienților să achiziționeze aparate în loc. De asemenea, producătorii și importatorii urmează să creeze stimulente pentru populație pentru a spori conștientizarea cetățenilor.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

magazin , electronică , tehnica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1463
Populația:
1596 locuitori

Arioneşti este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Arioneşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Arioneşti este situat la o distanţă de 27 km de oraşul Donduşeni şi la 217 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1596 de oameni. Satul Arioneşti este atestat documentar în anul 1463.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.