22 noiembrie 2018, 14:20 Realitatea moldovenească views 16289
La grădiniță, de la vîrsta de 2 ani
22 noiembrie 2018, 14:20 Realitatea moldovenească views 16289

La grădiniță, de la vîrsta de 2 ani

Părinții vor putea înscrie la creșe sau grădinițe copiii cu vîrsta de la 2 ani, iar statul va suporta cheltuielile pentru asigurarea serviciilor educaționale și de îngrijire, potrivit modificărilor la Codul educației, aprobate de Guvern, transmite IPN.

În prezent, statul finanțează serviciile de educație timpurie pentru copii de la 3 pînă la 6 ani. Inițiativa va asigura accesul la serviciile educaționale în special pentru copiii din familii social vulnerabile, fapt ce va permite părinților să se integreze mai ușor în cîmpul muncii.

Statul va asigura gradual dezvoltarea serviciilor educaționale, în funcție de nivelul de pregătire și locurile disponibile în instituțiile de educație timpurie, precum și de mijloacele financiare prevăzute în acest scop. În prezent, circa 800 de asemenea instituții din țară sunt pregătite sau se află în curs de adaptare a infrastructurii, pentru a primi jumătate din numărul copiilor cu vîrstă de 2-3 ani. Pentru acești copii au fost prevăzute mijloace financiare în bugetul public național, începînd cu anul 2019.

Statul va extinde treptat finanțările serviciilor educaționale pentru acești copii, în baza unui program de dezvoltare a serviciilor de educație timpurie, elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu autoritățile publice locale și Ministerul Finanțelor.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

grădiniţa , copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1573
Populația:
1147 locuitori

Halahora de Sus este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte trei localităţi: Halahora de Jos,  Halahora de Sus, Chirilovca. Satul Halahora de Sus se află la o distanță de 15 km de oraşul Briceni, la 36 km de staţia de cale ferată Ocniţa şi la 223 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1147 de oameni. Prima atestare documentară a satului Holohoreni din ţinutul Hotin datează din mai 1573.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.