28 martie 2019, 16:35 Realitatea moldovenească views 16244
Numărul locurilor de muncă vacante, în creștere
28 martie 2019, 16:35 Realitatea moldovenească views 16244

Numărul locurilor de muncă vacante, în creștere

La data de 25 martie curent în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) erau înregistrate 10453 locuri de muncă vacante, în creștere față de numărul înregistrat acum două săptămîni, cînd erau propuse 9825 joburi.

Cele mai multe locuri de muncă vacante sînt oferite în Chișinău – 3963. În Bălți sînt înregistrate 771, iar în UTAG agenții economici declară vacante 386 locuri. În Cahulavem 406 locuri de muncă vacante, în Florești – 388, în Dondușeni – 324. Cel mai mic număr de lucrători este solicitat în Ocnița – 29.

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sînt disponibile 1930 locuri de muncă vacante, constituind circa 18% din numărul total.

Astfel, în activitatea financiară, economică sau comercială la moment sînt disponibile 197 locuri de muncă, dintre care 98 pentru contabili, 30 pentru agenții de vînzări, 13 pentru economiști, cîte 3 pentru auditorii interni și specialiștii în problemele perceperii fiscale.

Cele mai multe sînt înregistrate, însă, în domeniul sănătății – 400: asistent medical – 157, medic specialist – 150, farmacist – 17, medici de familie – 16 etc.

În învățămînt este nevoie de 194 specialiști, dintre care 102 educatori, 30 profesori în învățămîntul liceal, 13 – în cel primar etc.

Totodată, sînt înregistrate 259 locuri vacante pentru inspectori și ofițeri, 148 – pentru ingineri și tehnicieni, 93 – pentru cei din sfera marketingului, 66 – pentru domeniul asistenței sociale etc.

În același timp, 8523 locuri de muncă sau 82% din numărul total sînt pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați.

Ca de obicei, cele mai multe sînt destinate lucrătorilor din industria textilă și confecții – 2632, majoritatea fiind pentru cusători – 2163. Pentru lucrătorii calificați, în întreprinderile industriale sînt înregistrate 885 poziții, pentru cei din transport și telecomunicații – 864, în domeniul vînzărilor – 614, iar pentru operatori, aparatiști și mașiniști – 472.

Totodată, pentru lucrătorii din domeniul hotelier sînt puse la dispoziție 258 locuri vacante, pentru cei din construcții – 232, iar pentru lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură, acvacultură, piscicultură – 140.

ANOFM anunță că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii, unde sînt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.

Sursa: deschide.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1750
Populația:
1211 locuitori

Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.