01 aprilie 2019, 11:30 Realitatea moldovenească views 17536
Pensii mai mari pentru 690 de mii de persoane
01 aprilie 2019, 11:30 Realitatea moldovenească views 17536

Pensii mai mari pentru 690 de mii de persoane

De astăzi peste 690 de mii de persoane vor primi pensii mărite cu peste cinci la sută. Asta după ce Guvernul a aprobat, prin asumarea răspunderii, modificarea formulei de indexare a pensiilor.

Anterior, era luată în calcul creşterea preţurilor pentru anul precedent, iar acum sînt majorate în conformitate cu media creşterii preţurilor pentru ultimii trei ani. Astfel, suma indexării este de aproape 2 ori mai mare decît după formula veche.

Pensiile au mai fost majorate cu 10 la sută din 1 ianuarie pentru cei cu venituri mici, ceea ce înseamnă o creștere de peste 15 la sută în acest an.

Guvernul vine și în sprijinul celor care primesc pensii sau alocaţii mai mici de două mii de lei. Aceştia vor primi ca şi la Crăciun ajutorul unic de sărbători în valoare de 600 de lei. De acest ajutor vor beneficia peste 610 mii de persoane.

Majoritatea - peste 400 de mii sînt beneficiari de pensii pentru limită de vîrstă, iar ceilalți primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaș sau alocații sociale de stat. Dacă pînă acum pensiile erau indexate în funcție de creşterea preţurilor pentru anul precedent, conform noii formule acestea sînt indexate în conformitate cu media creşterii preţurilor pentru ultimii trei ani. Astfel, suma indexării este de aproape 2 ori mai mare decît după formula veche.

Guvernul vine și în sprijinul vîrstnicilor care au o pensie pînă la 2 mii de lei și a beneficiarilor de alocații sociale de stat. Aceștia vor primi de Paști un suport financiar unic de 600 de lei. În total, circa 610 mii de persoane vor obține acest ajutor din partea statului. Majoritatea - peste 400 de mii sînt beneficiari de pensii pentru limită de vîrstă, iar ceilalți primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaș sau alocații sociale de stat.Cîte 600 de lei au fost acordate pentru aceleași categorii de persoane și cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 


Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

pensie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1985
Populația:
476 locuitori

Clișova Nouă este un sat din cadrul comunei Ciocîlteni, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 22 km de oraşul Orhei şi la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 476 de oameni. Satul Clișova Nouă a fost întemeiat în anul 1985.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.