10 octombrie 2021, 09:30 Realitatea moldovenească views 2126
Republica Moldova a valorificat în acest sezon cota de export la prune
10 octombrie 2021, 09:30 Realitatea moldovenească views 2126

Republica Moldova a valorificat în acest sezon cota de export la prune

Republica Moldova a valorificat și în acest sezon cota de export (15 mii de tone) pentru prune pe piața Uniunii Europene. Până la data de 8 octombrie, din țară au fost exportate mai mult de 36 mii tone de prune. Principalele destinații europene au fost România, Polonia, Germania, Croația, Austria și Olanda, transmite MOLDPRES.

Rezultatele anunţate astăzi de Asociaţia "Moldova Fruct" au fost previzibile, dat fiind datele făcute publice încă în luna august care arătau că „în Moldova a crescut exportul de prune, iar în acest context continuă creșterea prețurilor en-gros la acestea". Despre acest lucru scria EastFruit, menționând că în prima decadă a lunii august, piața moldovenească a continuat să crească prețurile en-gros la prune. În același timp, era activat treptat și procesul de polarizare a prețului: prunele pentru piața internă se vindeau cu nu mai mult de 10-11 lei/kg ($0.56-0.61/kg), iar cele pentru export au crescut până la 14-15 lei/kg ($0.78-0.84/kg).

„Comercianții susțin că această situație este normală. Stagnarea și, în unele cazuri, scăderea prețurilor cu ridicata pentru prune pe piețele urbane ale țării este asociată cu scăderea cererii pentru fructele și legumele scumpe, relativ vorbind, în timpul concediilor de vară (plecarea populației). În plus, prețurile au fost afectate și de consecințele precipitațiilor, în unele zone – cu grindină, la sfârșitul lunii iulie – începutul lui august", indică sursa citată.

Între timp, conform observațiilor operatorilor de pe piața fructelor și legumelor din Moldova, exportul mărfurilor a crescut treptat. În special, prunele moldovenești de soiul Peteșteanca, care este solicitat pe piața românească, au început să fie exportate în România. În acest an, recolta de prune de acest soi este mică atât în România, cât și în Republica Moldova, ceea ce explică creșterea prețurilor la aceste produse. La începutul lunii august 2021, nivelul prețurilor cu ridicata la prune era de 1,5-2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Conform Asociaţiei Moldova Fruct, Republica Moldova se numără printre primii zece exportatori de prune din lume, după volumul de prune livrate în stare proaspătă și, totodată, se află printre principalii producători mondiali de prune deshidratate. Soiul preferat de consumatorii de peste hotare este „Stanley", pentru consum în stare proaspătă, precizează specialiştii de la „Moldova Fruct".

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

Prune , export

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1900
Populația:
163 locuitori

Pocrovca este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 163 de oameni. Satul Pocrovca a fost menționat documentar în anul 1900.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.