25 mai 2022, 18:30 Realitatea moldovenească views 2563
Votul pe internet se va regăsi în noul Cod Electoral
25 mai 2022, 18:30 Realitatea moldovenească views 2563

Votul pe internet se va regăsi în noul Cod Electoral

Cetățenii care nu vor putea ajunge la secțiile de votare în ziua alegerilor vor avea o alternativă – să voteze prin internet.

Un capitol cu privire la sistemul de vot prin internet: e-votare urmează să se regăsească în noul Cod Electoral.

Propunerile de modificare a legislației electorale au fost prezentate de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Alexandru Musteața, membru CEC, a declarat că au fost analizate două opțiuni pentru a asigura votul la distanță. Și anume, votul prin corespondență și votarea prin internet cu utilizarea unor mijloace de identificare electronică, utilizînd o platformă web. La elaborarea celui de al doilea concept a lucrat un grup interinstituțional. Ca și votul tradițional pe hîrtie, e-votare va presupune doi pași: identificarea și exprimarea opțiunii de vot.

Votul pe internet nu înlocuiește votul tradițional, ci reprezintă o alternativă pentru alegător. Alegătorul va putea să aleagă să meargă la secția de votare sau să voteze online. Votul prin internet ar putea fi și anticipat. În opinia experților, alegerile prin internet trebuie să se desfășoare cîteva zile la rînd, mai devreme de ziua alegerilor tradiționale. De exemplu, de luni pînă joi, înainte de ziua alegerilor, care de regulă este duminică. În condițiile unui vot multiplu, ultimul vot va fi cel valabil. Alexandru Musteața a precizat că votarea pe parcursul mai multor zile oferă o securitate în cazul în care cetățeanul este constrîns, de exemplu, de cineva care îi influențează opțiunea de vot. Și chiar dacă a fost constrîns, alegătorul poate merge acasă și își poate schimba votul.

Membrul CEC a menționat că o îngrijorare ține de securitatea cibernetică a sistemului, mai ales că în contextul războiului din Ucraina au fost atacuri cibernetice în mai multe state, inclusiv în Republica Moldova. Însă, securitatea cibernetică nu ține de responsabilitatea Comisiei Electorale, ci a altor instituții de stat. „Implementarea sistemului de vot prin internet trebuie să se facă în paralel cu fortificarea securității cibernetice, astfel încît acest sistem să fie bine protejat, iar cetățeanul să fie sigur că votul dat de el rămîne neschimbat și este cuantificat pînă la urmă”, a mai spus Alexandru Musteața.

 

Sursa: ipn.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1651
Populația:
2834 locuitori

Cîrnăţeni este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Cîrnăţeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Căușeni și la 78 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2834 de oameni. Satul Cîrnăţeni a fost menționat documentar în anul 1651.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.