13 noiembrie 2013, 17:05 Realitatea moldovenească views 12640
13 noiembrie 2013, 17:05 Realitatea moldovenească views 12640

Leancă: FR are de cîştigat de pe urma migranţilor moldoveni


Foto: ipn.md

Moldovenii care muncesc în Federaţia Rusă sunt nu doar emiţători de remitenţe, prin care contribuie la dezvoltarea economiei naţionale, dar şi contribuie la dezvoltarea economiei ruseşti, susţine premierul Iurie Leancă, citat de IPN.

„Dacă nu ar exista necesitatea muncitorilor calificaţi în Federaţia Rusă, vă asigur că niciodată nu s-ar fi găsit această cale. Este o situaţie cînd cîştigă şi Republica Moldova, dar şi Federaţia Rusă de pe urma migranţilor care muncesc acolo, iar o astfel de concluzie a fost făcută şi de experţii ruşi", a menţionat premierul în cadrul unei dezbateri publice privind relaţiile UE - Republica Moldova în ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Iurie Leancă a spus că uneori emoţiile prevalează asupra raţiunii, iar autorităţile de la Chişinău trebuie să fie pragmatice şi să depunem eforturi de angajare într-un dialog activ cu oficialii de la Moscova. „Să le spunem încă o dată, într-o manieră tranşantă, interesele noastre, dezideratul de a avea cu Federaţia Rusă un parteneriat matur, bazat pe principii de respect reciproc. Acest dialog va dura poate cîţiva ani, dar sunt sigur că vom reuşi să rezolvăm problemele curente şi să construim o relaţie stabilă", a subliniat Iurie Leancă.

Premierul a comunicat că, săptămîna viitoare, se va întîlni cu omologul său, Dmitri Medvedev, la Sankt Petersburg, unde va reitera dezideratul de integrare europeană al Republicii Moldova. Discuţia cu premierul rus va viza şi situaţia muncitorilor moldoveni în Federaţia Rusă.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, a menţionat, în cadrul aceluiaşi eveniment, că este îngrijorat de scenariile geopolitice care se contrapun cu alegerea de modernizare a Republicii Moldova. Ambasadorul a spus că înţelege că există presiuni asupra Republicii Moldova şi că este inacceptabil să fie îngrădit dreptul unui stat suveran să facă o alegere.

Mai multe mijloace media din Republica Moldova au relatat în ultima perioadă cazuri de deportare în masă a muncitorilor moldoveni din Federaţia Rusă, în contextul apropierii Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere cu UE.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

moldovenii , Rusia , migratie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1772
Populația:
561 locuitori

Buzduganii de Sus este un sat din cadrul comunei Valea Mare, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Ungheni și la 117 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 561 de oameni. Satul Buzduganii de Sus a fost menționat documentar în anul 1772.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.