19 februarie 2024, 15:30 Personalități views 100296
Miron Costin – 391 de ani de la naștere
19 februarie 2024, 15:30 Personalități views 100296

Miron Costin – 391 de ani de la naștere

Miron Costin (1633—1691), cronicar de orientare umanistă, mare logofăt al Moldovei, filozof şi poet, primul nostru scriitor de autentică valoare, reprezentant de frunte al culturii medievale din Moldova.

S-a născut la 19 februarie 1633, la Iaşi. În tinereţe a pribegit, vreo 20 de ani, in Polonia, unde-şi face studiile la Şcoala Latină a Iezuiţilor din Bar (Polonia) şi le continuă la Cameniţa (1647-1652).

Cunoaşte profund valorile antichităţii, işi insuşeşte, pe langă polonă, slava veche şi rusă, limbile latină şi greacă. Era considerart cel mai bun cunoscător şi vorbitor de limbă latină din Moldova timpului.

Povestitor şi portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace” „Letopiseţul lui Grigore Ureche”, relatînd evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595 şi 1661. A mai scris poemul filozofic „Viaţa lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, demonstrînd originea latină a poporului nostru, precum şi două cronici în limba polonă: „Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei” şi „Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”.

În luna decembrie 1691 a fost decapitat lîngă Roman, în urma unor intrigi, din porunca voievodului Constantin Cantemir (sfătuit de vistiernicul grec Iordache Ruset).

Cuvinte cheie:

Moldova , aniversarea , literatura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1576
Populația:
2050 locuitori

Tîrnova este un sat şi comună din raionul Edineţ. Tîrnova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat pe malul drept al rîului Racovăț, la o distanță de 18 km de orașul Edineț, la 33 km de stația de cale ferată Brătușeni şi la 220 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2050 de oameni. Satul Tîrnova, din ținutul Hotin, este atestat documentar la 17 aprilie 1576, cu denumirea Truineva.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.