16 noiembrie 2019, 11:30 Personalități views 4603
S-a stins din viaţă reputatul chirurg Vladimir Hotineanu
16 noiembrie 2019, 11:30 Personalități views 4603

S-a stins din viaţă reputatul chirurg Vladimir Hotineanu

Academicianul Vladimir Hotineanu, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, ex-ministru al Sănătății și fost deputat în Parlamentul R. Moldova, deținător al Ordinului Republicii, s-a stins din viață vineri, 15 noiembrie, la vârsta de 69 de ani, informează MOLDPRES.

Potrivit medicilor, el a fost răpus de o boală incurabilă, cu care a luptat mai mulți ani.

Într-un mesaj de condoleanțe postat pe rețelele de socializare, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a scris că plecarea la cele veșnice a savantului, medicului și politicianului Vladimir Hotineanu constituie o pierdere irecuperabilă pentru știința și medicina moldovenească. "Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii în eternitate a celui care a fost Vladimir Hotineanu, academician, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, cavaler al „Ordinului Republicii", politician și ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Exprim sincere condoleanțe familiei, apropiaților și întregii comunități academice moldovenești. Dumnezeu sa-l așeze în dreapta Sa. Lumină lină și odihnă veșnică", a mai scris Popovici.

Vladimir Hotineanu s-a născut la 1 octombrie 1950, în orașul Kzîl Orda, Republica Kazahstan. A absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. A făcut studii de doctorat în medicină la Institutul de Cercetări în chirurgie „V. Vișnevschi", Moscova. Din 1990 este profesor universitar, șef de Catedră chirurgie, mai apoi prorector la Institutul de Stat de Medicină „Nicolae Testemițanu" din Chișinău. A fost viceministru, ministru al Sănătăţii (2009-2011), deputat în Parlamentului Republicii Moldova între anii 2014-2019, președinte al Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. În 2018, el a lansat volumul „Cu dor de Basarabia", care, potrivit academicianului Mihai Cimpoi, este o carte-document despre deportări.

Vladimir Hotineanu va fi înmormântat duminică, 17 noiembrie, la ora 11.00, la Cimitirul Central Ortodox din capitală.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

chirurg , necrolog , personalitati

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1922
Populația:
484 locuitori

Hîrbovăţul Nou este un sat din cadrul oraşului Anenii Noi, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Anenii Noi și la 38 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 484 de locuitori. Satul Hîrbovăţul Nou a fost înființat în anul 1922.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.