07 februarie 2024, 15:30 Caleidoscop views 23331
Bune maniere. Tu știi să saluți corect?
07 februarie 2024, 15:30 Caleidoscop views 23331

Bune maniere. Tu știi să saluți corect?

Banalul salut poate spune multe despre tine. Știi cînd trebuie să saluți primul sau cînd aștepți ca persoana din fața ta să-ți dea binețe? De multe ori poate te-ai aflat în încurcătură și pînă să decizi ce trebuie să faci ai ratat momentul de a saluta pe cineva.

Un simplu salut poate spune multe despre tine. Postura, mimica și tonul folosite îi pot face o impresie persoanei din fața ta, așa că ar fi bine să știi care sînt regulile.

Reguli de bază când salutăm:

-bărbatul salută primul o femeie, chiar dacă aceasta este mai tînără decît el

-tînărul îi salută pe cei mai în vârstă

-persoana nou-venită salută persoanele care deja sunt adunate într-un grup

-persoana inferioară în grad/funcție va saluta persoana superioară în grad/funcție (dacă inferiorul e femeie, primul va saluta tot bărbatul)

Este obligatoriu răspunsul la orice salut. A refuza să răspunzi înseamnă o jignire gravă pentru persoana care a adresat salutul.

Cum salută domnii?

Domnul care întâlnește o persoană feminină cunoscută încetează să mai fumeze și nu ține mâinile în buzunare. Când saluți este frumos să înclini puțin capul. Dacă bărbatul are capul acoperit, va ridica pălăria/șapca în momentul în care salută.

Cum salută doamnele?

Doamnele vor răspunde la salutul care le este adresat printr-un surâs și dând ușor din cap, ceea ce va dovedi persoanei întâlnite că a fost recunoscută, scrie Agerpres.

Când salutăm primii?

Cel care intră într-un local salută, cel care se află acolo răspunde la salut. Această regulă este valabilă în restaurante, compartimente de tren, săli de așteptare, lifturi, magazine.

Formula de salut

A spune ''Neața'' în loc de ''Bună dimineața'' este un act de impolitețe. Acest gen de salut este permis doar între persoane foarte apropiate sau în familie. De asemenea, vom evita formulele de timpul ''hello'' sau ''ciao'', permise doar adolescenților.

Strîngerea mâinii

Ne strîngem mâinile mai ales cînd ne oprim să stăm puțin de vorbă. Este o formă de salut încărcată de un simbolism profund. De asemenea, gestul de strîngere a mâinii însoțește momentele în care suntem prezentați cuiva sau ne este prezentat cineva.

Cine întinde mîna primul?

Doamna întinde prima mîna, persoana mai în vîrstă sau persoana superioară în grad/funcție. Se întîmplă ca din grabă sau din necunoașterea acestei reguli, tânărul să fie primul care întinde mîna, ceea ce este o impolitețe.

Un bărbat se va ridica neapărat în picioare. Doamnele nu trebuie să se ridice decât pentru a da mâna unei persoane mai în vârstă sau uneia pe care vor s-o onoreze în mod special.

Cum se strînge mîna?

Se spune că modul în care strângi mîna cuiva îți dezvăluie firea. Trebuie evitate extremele - să avem o mână moale sau una care o zdrobește pe a celuilalt. Ne vom feri, de asemenea, să apucăm doar vârfurile degetelor.

Vom strînge mîinile pe rând, urmînd ordinea firească a priorităților: doamnele între ele; doamnele și domnii; domnii între ei.

Sursa: www.libertatea.ro

Cuvinte cheie:

educatie , femei , barbați , relatii

Comentarii

 (1)
  • #1 Eugeniu Răspunde Citează selecţia
    Acum cred că aș fi curios să aflu părerea feministelor cu privire la codul bunelor maniere. 
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1555
Populația:
2063 locuitori

Trebisăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Trebisăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat pe malul stîng al rîului Draghişte. Satul Trebisăuţi se află la o distanţă de 7 km de oraşul Briceni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2063 de oameni. Satul Trebisăuţi este atestat documentar în anul 1555.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.