03 iunie 2023, 10:30 Sănătate views 15617
5 boli pe care le poți preveni și/sau ameliora dacă mănânci... dovlecei
Foto: facebook.com
03 iunie 2023, 10:30 Sănătate views 15617

5 boli pe care le poți preveni și/sau ameliora dacă mănânci... dovlecei

Au trecut deja 7 milenii de când rolul terapeutic al dovleceilor a fost observat pentru prima dată. Și egiptenii, și grecii, și asirienii, chiar și chinezii le-au acordat un loc pe podiumul celor mai sănătoase legume, folosind de la dovlecei atît fructul (leguma, cum am zice), cât și floarea. În dietele de tip mediteranean și în ziua de astăzi ei își au importanța lor și statut de vedetă culinară. Îi mîncăm pentru că sunt sănătoși, dar ar trebui să-i mâncăm și pentru că ne dau sănătate.

Boli de inimă, cancer, reumatism, astm sau obezitate - toate acestea pot fi atacate cu... dovlecei. Bogaţi în apă, aproximativ 95%, şi cu un conţinut important de fosfor, potasiu, magneziu, calciu, carbon, dar şi de vitaminele A, B, C şi E şi antioxidanţi carotenoizi, dovleceii contribuie la menţinerea sănătăţii ochilor, reduc riscul de infarct şi accidente vasculare, au un rol benefic în scăderea tensiunii arteriale, dar şi în prevenirea cancerului de colon.

1. Împotriva bolilor cardiovasculare

Manganul, vitaminele A, C şi B2, magneziul, potasiul, cuprul, fosforul şi fibrele ajută la prevenirea aterosclerozei, iar acidul folic ajută organismul să reducă homocisteina care contribuie la apariţia atacurilor de cord sau cerebrale. Fibrele scad nivelul colesterolului din sânge, reducând astfel riscul apariţiei aterosclerozei şi apariţia afecţiunilor cardiace.

2. Împotriva cancerului

Consumul de dovlecei este indicat în lupta cu diverse forme de cancer, dar este de un real ajutor şi suferinzilor de scleroză multiplă. Mai mult, deşi fitonutrienţii din dovlecei nu sunt în număr prea mare, s-a constatat că sucul natural obţinut prin presarea acestei legume, chiar dacă nu are un gust plăcut, dă rezultate uimitoare împotriva diverselor forme de cancer.

3. Împotriva reumatismului

Specialiştii în medicină naturistă recomandă o cură de o lună cu suc proaspăt de dovlecei persoanelor care suferă de reumatism. Cantitatea consumată trebuie să fie de 200 ml de suc pe zi. Acesta trebuie consumat imediat, iar pe lângă efectul său antireumatic, sucul de dovlecei reglează tranzitul intestinal şi are un efect de întinerire.

4. Împotriva astmului

Consumul de dovlecei este indicat şi bolnavilor de astm sau celor care suferă de lipsă acută de calciu, deoarece această legumă conţine o cantitate importantă de magneziu, esenţială în asimilarea calciului. Persoanele cu astm au nevoie de o cură de o lună cu suc de dovlecei. În această perioadă se consumă 100 ml de suc de dovlecei în combinaţie cu suc de morcov, de două ori pe zi. O cură ţinută de două ori pe an poate duce la vindecarea totală de astm.

5. Împotriva obezităţii

Dovlecelul este util în curele de slăbire deoarece are un conţinut bogat de apă, o valoare nutriţională ridicată şi un număr scăzut de calorii. Mai mult, prin conţinutul bogat de magneziu şi fosfor, această legumă ajută şi la întărirea sistemului osos.

Sursa: www.antenasatelor.ro

Cuvinte cheie:

boala , alimentatie , tratament , sanatate

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1577
Populația:
1359 locuitori

Zahoreni este un sat şi comună din raionul Orhei. Zahoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Orhei și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1359 de oameni. Satul Zahoreni a fost menționat documentar în anul 1577.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.