14 decembrie 2018, 16:50 Rubrica vizitatorilor-autori 16217

Şi iarăşi propagandă xenofobă?..

Să vedem un alt manual al dlui D. Dragnev – „Istoria modernă a românilor (1848-1918). Manual pentru clasa a VIII-a. Chişinău, 2000". La p. 21 citim că „la 9 aprilie 1849... Rusia încheie cu Turcia o convenţie care era în contradicţie cu interesele naţionale ale românilor". Această formulă nu poate să nu trezească xenofobie. Apoi, reiese că „alogenii" care locuiau în „spaţiul românesc" aveau alte „interese naţionale" decît cele „ale românilor".

Cînd e vorba de reforma judiciară din Rusia (p. 43), lucrurile se interpretează în aşa fel, precum că scopul principal al ei în Basarabia consta în „abrogarea legislaţiei locale (naţionale)". „Aceasta, – scriu autorii, – este încă o dovadă a politicii antinaţionale promovate de ţarism în Basarabia". Dacă să vorbim la general, autorii au dreptate – politica ţarismului în mare măsură era antinaţională. Dar ea era îndreptată nu numai împotriva „românilor basarabeni", ci împotriva tuturor popoarelor Rusiei.

În cazul dat avem încă un exemplu de interpretare tendenţioasă, naţionalist-xenofobă a evenimentelor. Conducîndu-ne de o astfel de logică, orice acţiune a ţarismului poate fi interpretată ca antinaţională. Cu atît mai mult că reforma judecătorească urmărea complet alte scopuri şi doar poate numai în ultimul rînd „deznaţionalizarea şi rusificarea românilor basarabeni".

Acelaşi lucru este şi cu interpretarea reformei militare din 1874 din Rusia (p. 43): „Serviciul militar a devenit un nou instrument de rusificare". Atunci apare întrebarea: în ce limbă trebuia să se efectueze comenzile militare în armata rusă? Probabil nu în română... Dar în ce limbă primesc şi în trecut primeau comenzile militare „alogenii" în armata română?

Politica guvernului maghiar de după 1867 este prezentată (p. 52) ca excepţional antiromânească. Aceasta nu-i corect, dar dacă şi există o parte de adevăr, ea trebuie prezentată în altă formă. În orice caz, politica naţională a acestui guvern nu avea un caracter numai antiromânesc, ci urmărea ungarizarea tuturor popoarelor Regatului Ungar (parte componentă a Austro-Ungariei).

Astfel se menţionează că a fost stabilit „un cenz înalt, care înlătura de la vot o mare parte a românilor". Acesta este un semiadevăr naţionalist şi xenofob, întrucît legea dată nu avea un caracter de discriminare naţională. Acesta era un cenz de avere şi în egală măsură se răsfrîngea asupra tuturor supuşilor regelui, inclusiv şi asupra ungurilor. Ba mai mult, exact aceeaşi situaţie era şi în România, „unde a fost introdus un sistem electoral cenzitar" (p. 46). Care atunci este deosebirea dintre situaţia românilor din România şi Ungaria? Autorul conştient dezinformează copiii (prin metoda semiadevărului) pentru a trezi în sufletele lor fobie antimaghiară.

La p. 54 „coloniştii" sînt prezentaţi ca exploatatori ai sărmanilor „români basarabeni": „Numai în gospodăriile coloniştilor, în special ale celor germani... la cultivarea cîmpurilor se foloseau caii şi maşinile agricole, erau angajaţi muncitori salariaţi". „În judeţele de sud ale Basarabiei... coloniştii foloseau munca salariaţilor săraci, care veneau la cîştig din alte judeţe" (p. 55). Tot aici dl Dragnev îşi exprimă îngrijorarea de scăderea ponderii moldovenilor din numărul total al populaţiei Basarabiei „în urma colonizărilor". El încearcă să le insufle şi copiilor aceeaşi îngrijorare: „a crescut numărul ruşilor, ucrainenilor şi evreilor". Cel mai mult însă autorii sînt îngrijoraţi de „intensificarea procesului de rusificare a românilor". Oare domnii savanţi nu înţeleg că o aşa „informaţie ştiinţifică" despre nesfîrşitele „colonizări" şi „deznaţionalizări" le poate cultiva copiilor numai sentimente negative faţă de „aceşti colonişti alogeni" şi, evident, faţă de urmaşii lor. Dar şi aceasta le pare puţin.

La p. 82 citim: „limba oficială [în Bucovina] era germana. Pentru a contrabalansa preponderenţa populaţiei româneşti, autorităţile austriece favorizau colonizarea Bucovinei cu reprezentanţi ai altor etnii. Colonizările cu populaţie ucraineană, germană, slovacă au dus la descreşterea treptată a populaţiei româneşti".

La tema „Mişcarea naţională şi social-politică în anii 70-90" (p. 84-85) copiilor li se insuflă teza falsă despre o mişcare naţională de masă din Basarabia, dar nu se aduce nici un argument în favoarea existenţei ei. Într-adevăr, moldovenii s-au inclus foarte activ în lupta revoluţionar-democratică împotriva regimului ţarist. Însă aceasta era o luptă socială şi nu naţională, şi era dusă împreună cu alte popoare ale imperiului, în primul rînd împreună cu ruşii. N-a fost nici un moldovean care ar fi fost judecat, întemniţat sau exilat în Siberia din motive naţionale. Ba mai mult, moldovenii în toate timpurile i-au socotit pe ruşi, ucraineni, bulgari şi alte popoare conlocuitoare drept fraţi şi niciodată n-au luptat sub lozinci antiruseşti. Dl Dragnev dorește însă să le insufle elevilor opusul, cultivînd în ei fobie antirusească.

Iosif Belous, Iurie Zagorcea