04 aprilie 2019, 15:30 Rubrica vizitatorilor-autori 28738

O publicaţie veridică şi obiectivă a doctorului în istorie, cercetătorului ştiinţific superior Gheorghe Cojocaru

Moldova Suverană, 2 februarie 2010

Despre răscoala de la Hotin au fost scrise mai multe lucrări, dar una din cele mai recente şi obiective lucrări la această temă poate fi considerat articolul lui Gheorghe Cojocaru, publicat la finele anilor '80 (Cojocaru Gh. Răscoala şi tendinţele „Directoratului de Hotin". // Tinerimea Moldovei. 1989, 20 ianuarie) şi republicat într-o culegere din 1990 (Îndemn la înălţare în istorie. Chişinău, 1990). Cunoscutul istoric scrie că „în ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia cîtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918-1940".

Ce este preţios în acest articol, că anume el reflectă poziţia adevărată a dlui Cojocaru în aprecierea evenimentelor din Basarabia din anii 1918-1940. Ştiind ce teroare psihologică a fost efectuată de către românişti asupra multor istorici din Republica Moldova la începutul anilor '90, nu este de mirare că şi acest pe atunci tînăr cercetător a fost nevoit să mimeze în hainele naţionalist-româneşti pentru a putea continua studiile sale a evenimentelor din perioada, după expresia d-lui, a „jugului burghezo-moşieresc al României".

În rînd cu alte cauze ale răscoalei dl Cojocaru o menţionează şi pe cea mai importantă – „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române". El scrie despre „dispoziţiile antiromâne ale maselor din judeţ".

Foarte sincer şi cu durere descrie d-lui înfrîngerea „răscoalei din Hotin, înăbuşită în sînge. Declarînd rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mînile pentru a se răfui cu răzvrătiţii". Destul de obiectiv descrie autorul şi factorii externi, care au influienţat politica guvernatorilor de la Bucureşti în evenimentele studiate. Iată ce scrie Cojocaru în acest context: „Comandamentului regal îi era convenabil să oglindească răfuiala trupelor cu insurgenţii ca parte componentă a luptei Antantei împotriva Rusiei Sovietice pentru a obţine un punct în plus la activul total ce ar fi accelerat decizia Conferinţei de la Paris privitor la problema basarabeană în favoarea României". Statele democratice occidentale sînt numite de autor „puterile imperialiste europene".

Şi la finele articolului, dl Gh. Cojocaru face bilanţul acestui eveniment tragic din istoria poporului propriu: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română". El de asemenea are o poziţie critică şi faţă de regimul petliurovist, numind politica acestuia „instigatoare", în urma căreia „au avut de pătimit păturile largi de oameni ai muncii, care nu şi-au precupeţit forţele în lupta împotriva regimului instaurat în judeţ de România regală". Putem doar menţiona că aceste concluzii ale dlui Cojocaru sînt corecte, obiective şi foarte solide. Ţinînd cont de acest fapt, chiar şi autorii culegerii cu un vădit caracter româno-unionist – „Îndemn la înălţare în istorie" – n-au fost în stare să ignoreze acest articol ştiinţific profund, publicîndu-l pe paginile ei.

Sergiu Nazaria