Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
03 iunie 2019, 11:30 views 11841
O gunoiște din raionul Cimișlia creează probleme localinilor
03 iunie 2019, 11:30 views 11841

O gunoiște din raionul Cimișlia creează probleme localinilor

O groapă de gunoi din satul Mihailovca, raionul Cimişlia, unde se adună deşeurile din şapte localităţi, creează mari probleme oamenilor din zonă.

Sătenii se plîng de mirosul insuportabil şi fumul care vine dinspre groapă. De asemenea, cînd plouă în grădinile oamenilor apa ajunge în două cu gunoi.

"Fum este, groapa de gunoi arde şi fumul vine peste sat. Noi avem copii care respiră cu aerul ăsta murdar."

"Nici nu poţi să laţi uşile şi geamurile deschise pentru că vine mirosul cela încoace."

"Cînd plouă, apa se duce în vale cu tot cu gunoaie."

"De sănătate nici nu mai vorbim. Şi aşa apă nu prea este, fîntînile de acolo care sînt din apropiere îmi imaginez că nu mai este bună de băut."

"Trebuie să fie adus gunoiul doar de la noi din sat, dar nu de prin toate satele gunoiul să fie adus aici."

Groapă de gunoi este una autorizată. Zona a fost amenajată acum trei ani ca o soluţie alternativă, pînă cînd va fi găsit un nou teren care să corespundă tuturor normelor.

"Întrebarea este ce facem mai departe că este foarte uşor de închis gunoiştea şi mai ales că ne-au permis.Am discutat şi noi mai avem un loc prevăzut pentru acest proiect şi o să ne mutăm mai departe de sat", a spus Vladimir Bulturean, primar interimar s. Mihailovca, Cimişlia.

"Gunoiştea asta a fost autorizată şi investiţi bani temporar pînă se va dobîndi o sumă mai amre de bani pentru a se amenaja o gunoişte teritorială amenajată, unde vor fi acumulate toate deşeurile şi va fi o uzină de prelucrare", a spus Marian Bairac, administrator interimar companie de transportare a deşeurilor.

Problema ar fi fost acutizată şi de unii localnici, care au furat gardul din jurul gropii.

"Împrăștierea pungilor peste tot se datorează şi faptului că gardul din împrejurul gunoiştii a fost furat", a spus Andrei Tomescu, reprezentant Guvern în Cimişilia.

Pînă la găsirea unei soluţii finale, autorităţile locale propun ca gunoiul să nu mai fie adus din celelalte şase localităţi din preajmă, să fie plantaţi trei mii de copaci în jurul gropii şi să fie montate camere de supraveghere pentru a-i putea prinde pe sătenii care dau foc la deşeuri.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

Gunoiște , Cimișlia

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1709
Populația:
947 locuitori

Zăzuleni este un sat din cadrul comunei Popencu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 29 km de orașul Rîbnița și la 91 km de Chișinău. Populaţia satului Zăzuleni alcătuia 947 de oameni în anul 2012. Satul Zăzuleni a fost menționat documentar în anul 1709.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.