Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
05 noiembrie 2016, 11:55 views 8882
„Mica Olandă” a Moldovei
05 noiembrie 2016, 11:55 views 8882

„Mica Olandă” a Moldovei

Zvonurile că în Moldova există un sat poreclit „Mica Olandă", datorită numărului mare de antreprenori care se ocupă cu creşterea florilor de sezon, au ajuns şi la urechile noastre. Am decis să aflăm unde se află şi să descoperim cum sînt crescute florile în Moldova.

Ca să ne convingem de acest lucru, ne-am îndreptat spre satul Malcoci din raionul Ialoveni. Comuna a fost documentată oficial în anul 1603. Prima îndeletnicere a locuitorilor din sat a fost cultivarea florilor, ulterior, această activitate a devenit populară în regiune.

De la intrarea în sat am observat că oamenii sînt gospodari. Serele cu flori sînt prezente în fiecare ogradă, iar mirosul de crizanteme se simte din depărtare.

„Noi am făcut un mic sondaj și pot să vă spun că avem în jur de 100 de gospodării, care se ocupă cu florile. Majoritatea crizantemelor pe care le vedeți la „Calea Basarabiei" la piață, sînt din satul Malcoci. Satul Malcoci îl numim - Mica Olandă", a menționat Serghei Puiu, Primar de Malcoci.

Locuitorii au recunoscut că această activitate este transmisă din generație în generație în majoritatea familiilor din sat.

„De cînd mă ţin minte se cresc flori în sat, chiar și părinții mei au crescut. De la început și pînă în prezent. Este o metodă de existență pentru cetățeni, pentru că vedeți cum este situația în țară", ne-a povestit un localnic.

Chiar dacă afacerea cu flori aduce profit, producătorii au recunoscut că este una riscantă.

„70- 80% dintre locuitorii satului sînt florari. Afacerea nu prea este profitabilă, că de muncit, muncim, iar cînd ajungem la vînzare, unul ne alungă dintr-o parte, altul din alta. Se aduc multe flori de peste hotare și ne îngroapă. Noi ducem florile la piață. Acolo plătim piața, arenda și, apoi, vin angrosiștii și ne mint. La noi cheltuielile sînt foarte multe, apa o cumpărăm, pelicula o cumpărăm, răsadul îl aducem de peste hotare, mai sînt oameni care îl fac acasă, dar noi îl cumpărăm", ne-a povestit un producător.

Cu doamna Vera ne-am întîlnit în timp ce îngrijea de florile din seră. Femeia ne-a povestit că pasiunea pentru flori o are de la vîrsta de 16 ani, atunci cînd a lansat şi o afacere în acest domeniu împreună cu soţul său. Pentru ea, creşterea florilor este o afacere de suflet şi mai puţin una pentru profit.

„Cu florile mă ocup de vreo 30 de ani, deja și copii mei au luat calea noastră. Şi ei cu florile se ocupă. Doar vedeți că locuri de muncă nu prea avem, da noi trebuie să ne ocupăm cu ceva, trebuie să trăim cumva", a povestit Vera Goraș.

Localnicii o iau drept exemplu şi spun că datorită faptului că a muncit mult a devenit cel mal mai mare producător de flori sezoniere din sat.

„Creştem crizantemele la sezon, în primăvară. La sărbătorile de 8 martie avem lalele, avem mai multe flori de sezon. În luna mai-aprilie avem flori de grădină, pentru balcoane, în special", a adăugat femeia.

„Toți florarii, cum îi numim noi, sînt receptivi la cererile noastre. Iar cînd vine vorba să mai contribuie cu ceva, ne ajută cu plăcere. Sperăm și pe viitor să avem o colaborare frumoasă", a menționat Serghei Puiu, primarul comunei Malcoci.

Sursa: agora.md

Cuvinte cheie:

Ialoveni , flori

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1442
Populația:
3044 locuitori

Mileşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Mileşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Nisporeni și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3044 de oameni. Satul Mileşti a fost menționat documentar în anul 1442.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.