Şleahu (Şleizer) Samson

Şleahu (Şleizer) Samson ‒ prozator, scenarist.

Născut la 20 iulie 1915 în oraşul Călăraşi, Moldova, în familia negustorului Herşcu Şleizer. A urmat, la Bucureşti, Şcoala de Arte şi Meserii. În anii tinereţii face parte din Mişcarea Ilegalistă Comunistă. Se înrolează în Armata Sovietică şi participă la cel de-Al Doilea Război Mondial. După demobilizare se stabileşte cu traiul la Chişinău.

Debutează în 1946 cu articole pe teme de actualitate: activitatea ilegalistă, tema războiului şi cea a muncii socialiste. Publică şi proză scurtă. La începutul anilor '50 munceşte în construcţii, iar din 1957 face parte din Colegiul de Redacţie al revistei „Dnestr".

Prima culegere de povestiri „Ziditorii" a fost editată în anul 1950. Cele mai multe dintre romanele lui Şleahu sînt despre război: „Tovarășul Vania" (1955), „După război" (1957), „Oameni trecuţi prin foc" (1960), „Şi luna era ca o gură de tun" (1970), „Omul de încredere", 1974. În romanul „Mahalaua de jos", (1963) acțiunea are loc în anul 1930 în Basarabia. Proza lui Şleahu a fost tradusă în limba maghiară, publicată în România și în Rusia.

După povestirea „Un soldat merge în spatele unui plug" la studioul „Moldova-film" în anul 1972 a fost filmat filmul „Ultimul bastion". Este autorul scenariului filmului artistic de lung metraj „Fugit de sub escortă" (1965, în colaborare cu C. Condrea). A scris şi literatură pentru copii şi tineret: „Cel Ion cu ghinion" (1961), „Dragoste tîrzie" (1966) etc. A tradus povestiri din limba rusă.

În anul 1968 Samson Şleahu a devenit laureat al Premiului Comsomolului din Moldova „Boris Glavan", pentru romanul „Tovarăşul Vanea".

Samson Şleahu s-a stins din viaţă pe data de 27 martie 1993, la Chişinău.

Filmografia:

„Fugit de sub escortă", 1964, film artistic de lung metraj,
„Ultimul bastion", l97l, film artistic de lung metraj, în colaborare.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1659
Populația:
2867 locuitori

Ţînţăreni este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ţînţăreni și Creţoaia. Satul Țînțăreni este situat la o distanță de 10 km de orașul Anenii Noi și la 33 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2867 de oameni. Prima atestare a satului Ţînţăreni a fost în 1659 (cu numele de Luțeni).

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.