Motornîi Dmitri

Dmitri Motornîi – veteran de război, operator de cinema, regizor.

S-a născut la 15 octombrie 1925 în satul Spasskoie, regiunea Kirovograd, Ucraina. A absolvit în anul 1950 Şcoala de Pictură „I. Repin" de la Chişinău. Pe parcursul anilor 1950-1957 a activat în calitate de pictor-decorator la Casa de Cultură a oraşului Bălți, dar şi de profesor de pictură și desen liniar, studiind paralel la fără frecvenţă la Facultatea de Operatori de la VGIK (clasa profesorului A. Simonov), pe care a absolvit-o în anul 1957. Apoi D. Motornîi se mută la Chișinău și începe să lucreze la studioul „Moldova-film". La început a fost asistent al operatorului B. Derbenev, apoi a fost angajat ca cameraman (operator secund), iar apoi în calitate de operator. A filmat documentare și filme de lung metraj la studioul „Moldova-film", încercîndu-şi puterile şi în calitate de regizor. Membru al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova.

Titluri:

Om Emerit în cultură (1974).

Filmografia:

Filme artistice:

„Omul merge după soare", 1961 ‒ operator secund al lui V. Derbenev.
„O călătorie în aprilie", 1962, în colaborare,
„Strada ascultă", 1963,
„Ultima lună de toamnă", 1965, în colaborare,
„A iubi", 1968,
„Singur în faţa dragostei", 1969,
„Furtul", 1970,
„Nume salvat", 1972 ‒ operator şi regizor,
„Ce-i trebuie omului?", 1975,
„Suspectul", 1978,
„Bătrînul şi calul", 1980, scurtmetraj,
„Şoseaua", 1981 ‒ scurtmetraj,
„Cine va intra în ultimul vagon?", 1986.

Filme documentare:

„Chişinăul la 500 de ani", 1966,
„Spicul din Bugeac", 1973,
„Forţa magică a sintezei", 1976,
„Campania începuse la Chişinău", 1977,
„Industria Moldovei – satului", 198l,
„Grija permanentă", 1982.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1570
Populația:
1724 locuitori

Ţiganca este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ţiganca Nouă, Ghioltosu și Ţiganca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Cantemir și la 128 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1724 de oameni. Satul Ţiganca a fost menționat documentar în anul 1570.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.