Ejov Valentin
Ejov Valentin – scenarist. S-a născut la 1 ianuarie 1921 în oraşul Samara, Rusia. A absolvit Facultatea de Scenaristică a VGIK-ului în anul 1950. În anul 1954 debutează în cinematografie. Din anul 1955 colaborează cu cineaştii din Moldova la filmul „Leana”. A creat o mulţime de scenarii memorabile, după care s-au filmat pelicule importante, precum „Balada unui soldat” realizat de regizorul G. Ciuhrai la „Mosfilm” în anul 1959, apoi a scris scenarii pentru asemenea filme cunoscute precum: „Acest dulce cuvînt ‒ libertatea” (realizat împreună cu Jalachiavicius), „Un cuib de nobili” (cu A. Mihalkov Koncialovski, „Treizeci și trei” (cu V Koneţchi și G. Danelia), „Clopotele roșii” (în colaborare cu S. Bondarciuc). Unul dintre cele mai bune filme de aventură din perioada sovietică „Soarele alb al deşertului”, a fost scris de către V. Ejov (în colaborare cu R. I. Ibraghimbekov) A fost distins cu Premiul Lenin în anul 1961 pentru scenariul filmului de „Balada unui soldat” în regia lui G. Ciuhrai, apoi în 1997 a devenit laureat al Premiului de Stat al Rusiei. A decedat la 8 mai 2004 la Moscova. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1631
- Populația:
- 3964 locuitori
Şuri este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Șuri și Șurii Noi. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 3964 de oameni. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Drochia și la 189 km de Chișinău. Satul Șuri a fost menționat documentar în anul 1631.