Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria video |

Ştirbu-Socolov Livia

Născută în anul 1998 în familia compozitorului Liviu Știrbu şi al pianistei Angela Socolov. Ambii părinți şi-au dedicat viaţa muzicii, talentul Livicăi pentru muzică s-a manifestat la o vîrstă fragedă. Primele lecţii de pian și de teorie muzicală le-a învăţat de la bunicul ei, Oleg, muzician al Orchestrei simfonice, care, nefiind pianist, a început totul „de la zero" și a obținut rezultate impresionante cu Livica. Graţie harului său pedagogic, răbdării sale infinite și perseverenței Liviei, ea și-a dezvoltat talentul și a îndrăgit cu adevărat muzica, dar mai ales lecțiile de muzică. Deși dintr-o parte s-ar părea, că copilul a fost lipsit copilărie, Livia nu crede astfel, muzica este viaţa ei, dar acest lucru nu o împiedică să-şi facă temele la timp, să se plimbe cu prietenele, să se joace la calculator. Jucăria ei preferata era globul şi nu diverse păpuşi Barbie. Atunci cînd a cîntat la concertul final al profesoarei sale, a rugat să fie prezentată: Livia-Ştirbu-Socolov, căci după cum a mărturisit ea, îşi iubește mult părinții: „ei sînt ambii de aur pentru mine".

În prezent, Livia studiază la Liceul-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu". Cîntă la pian, preferă muzica clasică, posedă o voce soprano frumoasă.

Livia este laureată a diverse concursuri și a reprezentat țara noastră la nivel internațional la multe dintre ele.

2007 ‒ locul II la Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Eugen Coca" (Moldova),

2007‒ a fost premiata de compania „Teleradio-Moldova" cu „Diploma de Merit".

2008 ‒ locul I la Concursul Internațional al tinerilor pianiști „Pro-Piano" (București, România),

2008 ‒ premiul II la Concursul Ansamblurilor Camerale și al Duetelor de Pian „Gnesin" (Novomoskovsk, Rusia),

2008 ‒ locul I la concursul Național al Tinerilor Instrumentiști „Antonina Lucinschi",

2009 ‒ Marele Premiu la Concursul Internațional de Muzică, Dans și Dramă „Cristal Fairy", secțiunea pian (Praga, Cehia).

2009 ‒ locul I la Festivalul Internațional al Duetelor „Golden Wings" (Chișinău Moldova), secțiunea instrumentiști.

2009 ‒ participă la master-class-a Prințului de Asturia (Madrid, Spania).

2009 ‒ laureată a festivalului „Moscova invită prietenii" la compartimentele voce şi pian.

2010 ‒ a reprezentat Republica Moldova la cel mai prestigios Festival de Muzica Clasica „Yehudi Menuhin" (Gstaad, Elveţia). Moldova a participat pentru prima dată la acest eveniment, iar Livia Ştirbu-Socolov a devenit cel mai tînăr muzician din cadrul festivalului.

2012 ‒ a susţinut cu succes, două concerte solo la pian în Elveţia şi Germania.

Repertoriul Liviei cuprinde piese din muzica clasică, precum şi piese de F. Chopin, E. Grieg, P. Ciaikovski, S. Rahmaninov, G. Gershwin, precum și piese compuse de Liviu Știrbu.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1900
Populația:
157 locuitori

Feteasca este un sat din cadrul comunei Leuşeni, raionul Hînceşti. Localitatea Feteasca se află la distanța de 51 km de orașul Hîncești și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 157 de oameni. Satul Feteasca a fost înființat în anul 1900.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.