Adunarea ţării Moldova este menţionată pentru prima oară în documente la 25.06.1441. Despre atribuţiile acestui institut obştesc puţin ce ştim din documente. Izvoarele narative ne oferă mai multe informaţii. De acum în veacul al XV-lea Adunarea ţării în Moldova este menţionată ca un organ norodnic, convocat numai în momentele cruciale, de însemnătate covîrşitoare pentru destinele Statului Moldovenesc. După marea şi îndelungata cumpănă prin care a trecut Moldova după moartea lui Alexandru cel Bun (1432), la 14 Aprilie 1457 mitropolitul Moldovei 1-a uns, iar „toată ţara adunată” („Letopiseţul de la Putna”) 1-a aclamat şi l-au blagoslovit pe Ştefan al III-lea la domnie. Episcopul de Roman Macarie consemnează în „Cronica” sa (1504-1551), că după turcirea şi plecarea din ţară a lui Iliaş (Rareş), „îndată s-a adunat împreună norodul” (събрасе народ в купе), cu episcopii şi cei ce se aflau în fruntea dregătoriilor şi cu căpeteniile oştilor şi tot Sfatul domnesc şi au dat schiptrul lui Ştefan...” (Ştefan Rareş, 1551-1552). „Cronica lui Azarie (1551-1574) relatează: „s-a adunat tot norodul” (събрася весь народ) şi căpeteniile oştilor împreună cu episcopii şi boierii şi tot sfatul şi au ridicat pe Alexandru (Alexandru Lăpuşneanu) la demnitatea domniei, la Hîrlău, în palatul domnesc".

Adunarea ţării Moldova este menţionată pentru prima oară în documente la 25.06.1441. Despre atribuţiile acestui institut obştesc puţin ce ştim din documente. Izvoarele narative ne oferă mai multe informaţii. De acum în veacul al XV-lea Adunarea ţării în Moldova este menţionată ca un organ norodnic, convocat numai în momentele cruciale, de însemnătate covîrşitoare pentru destinele Statului Moldovenesc. După marea şi îndelungata cumpănă prin care a trecut Moldova după moartea lui Alexandru cel Bun (1432), la 14 Aprilie 1457 mitropolitul Moldovei 1-a uns, iar „toată ţara adunată” („Letopiseţul de la Putna”) 1-a aclamat şi l-au blagoslovit pe Ştefan al III-lea la domnie. Episcopul de Roman Macarie consemnează în „Cronica” sa (1504-1551), că după turcirea şi plecarea din ţară a lui Iliaş (Rareş), „îndată s-a adunat împreună norodul” (събрасе народ в купе), cu episcopii şi cei ce se aflau în fruntea dregătoriilor şi cu căpeteniile oştilor şi tot Sfatul domnesc şi au dat schiptrul lui Ştefan...” (Ştefan Rareş, 1551-1552). „Cronica lui Azarie (1551-1574) relatează: „s-a adunat tot norodul” (събрася весь народ) şi căpeteniile oştilor împreună cu episcopii şi boierii şi tot sfatul şi au ridicat pe Alexandru (Alexandru Lăpuşneanu) la demnitatea domniei, la Hîrlău, în palatul domnesc".