29 ianuarie 2015, 11:51 views 14136
Materiale din compartiment: Toate noutăţile | Galeria foto | Galeria video |

Parcul moşiei Rosetti-Roznovan din satul Lipcani, Briceni

Vedere a conacului din parc

La extrema nord-vestică a Republicii Moldova, în orășelul Lipcani (fondat în anul 1699, 5,5 mii locuitori), situat la granița cu România și Ucraina se află una dintre cele mai interesante moşii cu conac din țară şi cu parcul ce-l înconjoară. În prezent acesta este Parcul Orășenesc Lipcani.

Moşia a fost fondată în anii '30 ai secolului al XIX-lea de către contesa Ecaterina Rosetti-Roznovan (1785-1870, născută Ghica), tot atunci a început plantarea parcului. Lucrările au continuat pînă în anii '70 ai secolului al XIX-lea, iar moşia a căpătat aspectul pe care l-a păstrat pînă în prezent, déjà după moartea contesei. Nepoata contesei, baroana Ecaterina von Ditman (1845-1923) a moştenit moşia. Anume mulţumită eforturilor ei, clădirea conacului a fost complet reconstruită, fiind ridicate două etaje, iar pentru alimentarea cu apă a conacului în anul 1884 a fost construit castelul de apă din cărămidă, care s-a păstrat pînă în zilele noastre. Nu departe de moşie a fost construită o nouă biserică catolică, spre care, conform legendei, ducea un pasaj subteran, prin care Baroneasa Ecaterina ajungea la biserică, pentru că proprietara moșiei era parțial paralizată, nu mergea, deplasîndu-se într-un scaun cu rotile.

Această biserică a fost grav avariată în timpul cutremurului din anul 1986, în anii 2000 însă a început restaurarea ei, iar în prezent biserica funcționează, fiind ortodoxă deja. Veți putea vedea din fotografii în ce stare se afla în anii 2007 și 2011.

Clădirea conacului este construită în stil clasic, cu fațada sobră, iar partea din spate are două etaje, cu ieşire spre parc de la etajul întîi şi cu o verandă semirotundă la etajul al doilea, din care se deschide vederea spre parc și împrejurimi.

Vedere spre parc de pe veranda etajului doi al conacului

Parcul este împărțit în două părți: parcul moşiei propriu-zise, care acum se află într-o delăsare, practic totală, și cea mare parte a lui, care juca rolul de parc public şi care acum este parc orăşenesc, acesta din urmă arătînd mult mai bine, decît cel din preajma conacului. În perioada sovietică în partea inferioară a parcului a fost construit cinematograful, care servea drept loc de desfăşurare a evenimentelor culturale. În prezent acesta nu funcţionează. Alături de clădirea cinematografului crește unul dintre cei mai bătrîni stejari din Moldova, a cărui vîrstă depășește 400 ani, despre el puteți citi într-una din publicațiile noastre anterioare. În parc mai sînt cîţiva copaci seculari.

În ambele părți ale parcului s-au mai păstrat cărărui pietruite şi scări din piatră, puteți găsi mai multe poteci, care au fost cîndva alei. Dar, cu riscul de a ne repeta, parcul moşiei este într-o paragină de nedescris și este mult prea complicat să ne imaginăm doar planul inițial al acestuia.

Clădirea moşiei nu arată cu mult mai bine, este mult prea veche, acoperișul este însă intact și acest lucru a salvat pînă acum clădirea de la distrugerea totală. Veţi vedea pe fotografiile noastre o parte din încăperi, atît de la etajul întîi, cît și de la cel de-al doilea. Impresionează sala mare și luminoasă de la primul etaj cu ieşire în parc, aceasta fiind şi cea mai mare încăpere a conacului. Între primul și al doilea etaj se află una din scări, mai e alta care duce spre subsol. În clădire sînt multe camere de oaspeți și camere auxiliare, unite de coridoarele-galerii lungi. La primul etaj mai este o altă intrare, la peretele lateral, cel mai probabil, de serviciu.

În adîncul parcului conacului

De menţionat că în anii 50 de ani ai secolului al XX-lea această clădire a fost parțial reconstruită pentru a găzdui spitalul orășenesc. Și astăzi puteți vedea sala de operaţii cu echipament, care nu mai funcţionează. Ulterior, nu departe de moşie a fost construită o nouă clădire a spitalului, de atunci conacul a fost abandonat definitiv. Nu avem informaţii despre faptul dacă există careva planuri de restaurare și transformare a acesteia într-un obiect turistic, același lucru îl putem spune şi despre parc.

Am vizitat această moşie minunată și parcul de mai multe ori, începînd din anul 2007, realizînd poze primăvara, vara, toamna, găsind întotdeauna ceva nou și interesant. Și nu doar pe teritoriul moşiei, ci şi în acest oraș nu foarte mare, dar confortabil. Credem că în una dintre călătoriile noastre vom merge acolo şi vă v-om povesti, neapărat, despre el. Cu siguranţă ne vom completa albumul cu fotografii noi ale parcului și moșiei. Acum însă vă spunem la revedere. Pînă la noi întîlniri pe drumurile Moldovei.

 

Parcul moşiei Rosetti-Roznovan din satul Lipcani, Briceni - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populația:
1676 locuitori

Tîrşiţei este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Flutura și Tîrşiţei. Localitatea se află la distanţa de 38 km de oraşul Teleneşti şi la 80 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1676 de oameni. Satul Tîrșiței a fost menționat documentar în anul 1604 cu denumirea Tărceței.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.