04 aprilie 2012, 11:53 views 6687
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Prezentarea cărţii „Legenda berzei albe”

Prezentarea cărţii „Legenda berzei albe”Cartea a fost publicată la Chișinău în anul 2011. Prefaţa a fost scrisă de celebrul poet ucrainean ‒ Boris Oleinic, pictor ‒ Iaroslav Oliinic. Una dintre particularităţile distincte ale cărţii este acel fapt, că cartea a fost publicată concomitent în 3 limbi - română, rusă şi ucraineană, ceea ce constituie un lucru remarcabil şi chiar simbolic.

Notă biografică: Boris Marian ‒ publicist, poet, traducător şi activist cunoscut în Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi Rusia, autor a şapte volume de poezii în limba rusă, inclusiv Poezii alese ‒ „Faţă-n faţă cu lumea” (2006) şi un volum de poezii şi memorii editate de curînd ‒ „Firul Ariadnei mele”, precum şi cîteva cărţi de proză documentară în limba moldovenească (română), cinci cărţi pentru copii în ambele limbi. A tradus în limba rusă poeziile clasicilor români şi a poeţilor contemporani din Republica Moldova ‒ Andrei Lupan, Paul Boţu, Vitalie Tulnic, Petru Zadnipru, Anatol Ciocanu şi alţii.

Prezentarea cărţii lui Boris Marian „Legenda berzei albe” Biblioteca „M. Lomonosov”, Chişinău,  2012

S-a născut la 27 septembrie 1936 în RASSM (Transnistria de astăzi), care pe atunci era parte componentă a Ucrainei Sovietice. A activat mai bine de 50 de ani în presa republicană în calitate de corespondent a mai multor ziare şi reviste, redactor-şef al ziarului guvernului „Nezavisimaia Moldova”, a fost directorul general al Agenţiei de Informaţii „Moldpres”, de asemenea ‒ redactor-şef al revistei ilustrate populare pe vremuri ‒ „Moldova”.

Este deţinător al Premiului Naţional în Jurnalism de două ori (în 1977 şi 2001). A fost decorat cu cea mai înalta distincţie de stat ‒ „Ordinul Republicii”.

Autorul cărţii şi-a sărbătorit recent aniversarea de 75 de ani. La întîlnirea cu el au venit o mulţime de oameni interesanţi ‒ prietenii poetului, foştii angajaţi, colegi, politicieni, academicieni, profesori, artişti şi pur şi simplu admiratori ai talentului maestrului.

Prezentarea cărţii lui Boris Marian „Legenda berzei albe” Biblioteca „M. Lomonosov”, Chişinău, 23 martie 2012

La întîlnirea cu B. Marian a avut loc lectura unor capitole din carte, ceea ce e de remarcat în mod special ‒ în toate cele trei limbi. Au luat cuvîntul mai mulţi vorbitori, care şi-au expus părerea atît în ce priveşte autorul, cît şi cartea. Toţi vorbitorii au fost unanimi în ideea, că cartea este scrisă cu talent, cu dragoste, iar cel mai important lucru, subliniat de către toţi a fost faptul, că este o carte plină de dragoste pentru meleagul natal, pentru soarta sa dificilă, iar uneori tragică, o carte, care demonstrează aliajul organic al diferitelor culturi şi naţiuni, care populează pămîntul moldovenesc. Este un poem bun şi înţelept despre dragoste, datorie, spirit de sacrificiu, prietenie. Sînt reflecţiile unei persoane înţelepte, talentate şi iubitoare.

Autorul susţine, că a creat acest poem timp de aproape 29 de ani şi potrivit lui, acesta a devenit un fel de total al întregii sale vieţi. Într-adevăr, este greu să nu crezi acest lucru, privind omul cărunt cu zîmbet tineresc pe faţă, cu ochi şireţi, foarte vii şi un pic trişti. Iar felul său de a fi prietenesc, cu inima deschisă şi capacitatea de a spune despre fiecare dintre vorbitorii la prezentare cîte un cuvînt bun şi potrivit a făcut această întîlnire deosebit de sufletistă.

 

Prezentarea cărţii „Legenda berzei albe” - Album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1720
Populația:
244 locuitori

Budăi este un sat din cadrul comunei Ţipala, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Ialoveni și la 44 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 244 de oameni. Satul Budăi a fost menționat documentar în anul 1720.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.