Teleucă Victor

Teleucă Victor (19.01.1932, Cepeleuţi, judeţul Hotin, azi Ucraina − 12.08.2002, Chișinău). Poet şi eseist. A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1958). Debutează în presă în 1949. Redactor literar la „Ţăranul sovietic” şi la televiziunea moldovenească, redactor-şef la săptămînalul „Cultura” (din 1977 − „Literatura şi arta”); secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor (1976-1984), redactor literar la revista, „Basarabia” (1984-1993). Debutează editorial cu poemul „Răscruce” (1958), urmat de volumele: „Nelinişti” (1963), „Din patru vînturi” (1964), „Insula cerbilor” (1966 − Premiul comsomolului „Boris Glavan”), „Îmblînzirea focului (1971). Versurile sale, de la o carte la alta, se transformă într-o cronică a condiţiei umane, culminînd cu naşterea unui „eu” dramatic. Volumele „Momentul inimii” (1975), „Încercarea de a nu muri” (1980), „Ciclul italian sau criza de timp” (1987), „Goniţi pasărea de cenuşă” (1992) accentuează neliniştea unui timp durut care frămîntă „Eul”. Victor Teleucă a susţinut rubricile despre fiinţă şi existenţă „Amplitudinea mea de nisip” în revistele pentru tineret. Este cunoscut şi în calitate de traducător. A realizat traduceri în română din poezia letonă, lituaniană, rusă ş. a. A obţinut Premiul de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) pentru volumul „Momentul inimii” 1980, Maestru Emerit al Artei din RSSM (1983), „Ordinul Republicii” (1999), Medalia „Mihai Eminescu”; Premiul Uniunii Scriitorilor (2000).

Opere:
„Răscruce”, Chișinău, 1958;
„La ruptul apelor”, Chișinău, 1960;
„Nelinişti”, Chișinău, 1963;
„Din patru vînturi”, Chișinău, 1964;
„Insula cerbilor”, Chișinău, 1966;
„Îmblînzirea focului”, Chișinău, 1971;
„Eroică”, Chișinău, 1973;
„Momentul inimii”, Chișinău, 1975;
„Încercarea de a nu muri”, Chișinău, 1980;
„Întoarcerea dramaticului Eu”, Chișinău, 1983;
„Ciclul italian sau criza de timp”, Chișinău, 1987;
„Piramida singurătăţii”, Chișinău, 2000;
„Introspecţii”, Chișinău, 2000;
„Ninge la o margine de existenţă”, Chișinău, 2002;
„Decebal”, poem, Chișinău, 2003;
„Momentul inimii”, Chișinău, 2003;
„Improvizaţia nisipului: Versuri. Eseuri”, Chișinău, 2006.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1545
Populația:
1015 locuitori

Păuleşti este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Păuleşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Călărași și la 54 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1015 oameni. Satul Păulești a fost menționat documentar în anul 1545.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.