Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria video |

Pancenco Ion

Pancenco Ion, artist de balet.

S-a născut pe 29 mai, 1961, în or. Orhei, Moldova.

Pasiunea pentru dansuri i-a apărut încă în anii de şcoală, de-a lugul cărora, a fost membrul colectivului școlar de dans.

În anul 1976, a fost admis în studioul coreografic al Ansamblului academic de dansuri populare „Joc". După primul an de studii, în anul 1977, a fost inclus în componenţa ansamblului pentru a reprezenta Moldova în cadrul concertului susținut la Palatul Congreselor de la Moscova.

În anul 1978 este artist de balet în Ansamblul academic de dansuri populare „Joc". Într-o perioadă scurtă de timp a însuşit repertoriul ansamblului, care include nu numai motive folclorice moldoveneşti, dar şi dansurile altor popoare ale lumii. Începînd cu acest an, a urmat o activitate artistică de succes şi o mulţime de turnee prin ţară şi peste hotare. În anul 1979, în componenţa Ansamblului academic de stat de dansuri populare „Joc" este cucerită medalia de aur şi diploma de gradul I la Festivalul Internaţional din Burgas, Bulgaria.

În toamna anului 1979, este înrolat în armată. Şi-a făcut slujba în Ansamblul de cîntece şi dansuri al Flotei Mării Caspice. A evoluat în concerte pe navele unităţilor militare şi a efectuat turnee prin oraşele fostei URSS.

După ce şi-a terminat serviciul militar, în anul 1981, în calitate de matros şi artist de balet de categorie superioară, se întoarce în Ansamblul academic de stat de dansuri populare „Joc". Aici a interpretat la nivel înalt nu numai dansuri în grup, dar şi multe partituri solo: „Nunta Moldovenească", „Dans ţigănesc", „Dans ucrainean", „Dans unguresc", „În drum spre Chişinău" etc.

Geografia turneelor în componenţa Ansamblului academic de stat de dansuri populare „Joc":

  • 1979- Bulgaria,
  • 1982- Belgia, Olanda, Luxenburg, URSS (Caucaz, Rusia),
  • 1983 – Grecia, Rusia, Belarus,
  • 1984 – Ucraina,
  • 1985 – Rusia, Bulgaria, Caucaz,
  • 1986 – Zambia, Zibmbabwe, Ucraina,
  • 1987 – Franţa, Turcia, Polonia, Rusia,
  • 1988 – Rusia, Ucraina, România,
  • 1991 – Germania, România, URSS,
  • 1992 – Spania,
  • 1993 – Rusia, Ucraina,
  • 1994 – România,
  • 1995 - Rusia.

Pentru munca artistică excelentă a fost încurajat de către conducerea ansamblului şi a Ministerului Culturii.

Distincţii:

  • 1985 – lucrător emerit al culturii din RSSM,
  • 1990 – lucrător emerit al culturii din URSS.

În anul 1991, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova, lui Ion Pancenco i-a fost acordată distincţia de stat Artist Emerit al Republicii Moldova

În prezent, locuieşte la Los Angeles, SUA.

Este căsătorit cu Aurelia Pancenco, fostă artistă de balet a Ansamblului Naţional Academic de dansuri populare „Joc".

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
1196 locuitori

Oneşti este un sat din cadrul comunei Zăbriceni, raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 14 km de orașul Edineț și la 9 km de stația de cale ferată Brătușeni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1196 de oameni. Prima atestare documentară a satului Onești din ținutul Hotin datează din 7 martie 1528.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.