string(7) "library" string(8) "document"
1832
1359
1574
1401
300
940
80
1310
1200
87
1639
1385
1457

Chiriţa în Iaşi

1 2 3

Cei dinainte, BÂRZOI

BÂRZOI (intrând prin salonul din fund): Care-i cucoana de gazdă aici?...
GUGULIŢĂ (alergând la Bârzoi): Băbaca!... Băbaca!... a venit băbăcuţa!...
BÂRZOI: Gugulea băbacăi... (Îl sărută. Cu glas tare.) Care-i cucoana de gazdă?... cea cu balul?...
AFIN: Cine răcneşte aşa?... (Întorcându-se.) Ce văd?... cuconu Grigore Bârzoi!...
BÂRZOI: Eu şi cu mine, cucoană dragă!... Unde mi-i Chiriţuşca cu puii?
GUGULIŢĂ: Neneaca?... a leşinat, băbacă.
BÂRZOI: Ce zici, Guguleo? iar a leşinat?... mări, ce-s marghioliile aiste? (Merge la Chiriţa.) Ama!... ha! frumos îi mai şade!... Ia feriţi într-o parte, că eu îi sunt popa. Acuşi o să-nvie ca o muscă de iarnă...
(Îi bate în palmă cât poate.)
CHIRIŢA (răsărind): Carnacsî!... Ce văd! d-lui?...
BÂRZOI (serios): D-lui... banul Grigore Bârzoi ot Bârzoieni... şi soţul d-tale tocmai din vremea volintirilor.
PUNGESCU (lui Bondici): Asta-i socru, nene Bondici?
BONDICI (oftând): Neschi.
PUNGESCU: Urât tată a mai avutără.
BÂRZOI: Înţelegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieşi, pe la ceasul aista, în loc de a horăi boiereşte la moşie... după obicei?...
CHIRIŢA (tulburată): În... ţă... leg. (În parte.) Îmi vine leşin la inimă.
BÂRZOI: Potrivit răvaşului ce ţi-am scris din 15 a următoarei, anul 1844, am venit să te umflu din Ieşi, cu nepus în masă... Hai... că Brustur şi Cociurlă ne aşteaptă cu preoţii...
CHIRIŢA: Brustur şi Cociurlă!... scăpătaţii ceia?... nişte răzăşi!... Nu ţi-i greu să vorbeşti, frate?
BÂRZOI: Ian tacă-ţi gura cu fleacuri de-aiste... auzi cuvinte?... scăpătaţi!... răzeşi!... da noi ce suntem? împăraţi cu steaua-n frunte?... scoborâţi cu hârzobul din cer?...
CHIRIŢA: Hârzob sau nehârzob... nu ştiu... dar cât pentru familia lui Brustur şi Cociurlă... mă închin cu plecăciune... răzăşi şi altă nimică.
BÂRZOI: Cucoană Chiriţă... să ştii d-ta că răzeşii din ziua de astăzi au fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat ţara şi au scăpat-o cu pieptul lor din mâna duşmanilor, pentru că pe atunci tot românul era viteaz şi tot viteazul era boier... boierit pe câmpul războiului în faţa Patriei întregi!
CHIRIŢA: Ei! iar ai să începi cu litopisiţu... Mă rog, agiungă-ţi...
BÂRZOI: În sfârşit... vorbă multă, sărăcie!... Brustur şi Cociurlă sunt feciori de oameni cu moşioarele lor, cu bănişorii lor...
CHIRIŢA: Cu vitişoarele lor... le ştiu...
BÂRZOI: Gospodari buni şi nedatori cu nimic nimănui... înţelesu- m-ai, cucoană?... nu-s datori nici c-o leţcaie, pentru că nu-şi ridică nasul mai sus decât se cuvine... ca de-alde d-ta, care vrei să te-nalţi ca ciocârlia... şi vii pin Ieşi, cale de zece poşte, ca să-ţi faci fetele de râsul lumii... şi ca să le găseşti bărbaţi ca de-alde Bondici şi Pungescu... nişte târâie-brâu, ce sorb zestrele cu lingura...
PUNGESCU (lui Bondici): Aoleo! ne-a pocnitără în pălărie.
BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!...
BÂRZOI (luând pe Chiriţa de mână): Hai la Bârzoieni, la locul nostru... şi nu mai umbla după cai pe pereţi.
CHIRIŢA: Sufleţele...
BÂRZOI: Haide-ţi zic astăzi şi nu mai lungi vorba... Trăsura ne-aşteaptă la scară cu lucruri, cu tot.
GUGULIŢĂ (în parte.): Şi cu minavetul meu? (Iese cu fuga.)
CHIRIŢA: Tiranule!...
BÂRZOI: Aşa... dacă-ţi place... altă dată să ştii de la mine o vorbă bătrânească: Nu te-ntinde mai mult decât ţi-i oghealu... Haide...
(Guliţă vine înapoi cu minavetul.)
CHIRIŢA: Iar letopisiţe?... destul!... iaca vin... mai stai, că doar nu dau tătarii... să-mi iau măcar ziua bună de la prieteni... măi!... că avan mai eşti! (Vine în faţa publicului şi face compliment.) Cu plecăciune, boieri d-voastră... copilele le-aţi văzut: iată-le-s... Aristiţo, Calipsiţo... (Fetele vin lângă dânsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atâţi de ani... Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19... îi împlinesc la lăsatul săcului... Precum le vedeţi... îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france, madmuzel?...
FETELE: Ui, maman.
CHIRIŢA: Le-aţi auzit?... ca apa! (Fetelor.) Le plese vu, monsio cavaler din Ieşi?
FETELE: Ui, maman.
CHIRIŢA: Ei! minciuni v-am spus?... Ce ziceţi?... vă place?... Ascultaţi-mă pe mine, că eu ştiu ce ştiu... nu pierdeţi chilipirul de la mână.
Fetele-s bune
De măritat,
Îs de minune...
V-o spun curat.
TOŢI
Ha, ha, ha, ha.
CHIRIŢA (la public)
Frunză verde măcieş,
Pân-a nu pleca din Ieşi.
Spuneţi-mi, mă rog, îndată,
De vă place vreo fată,
Cuscră-n Ieşi ca să mă fac,
Lui Bârzoi să-i vin de hac.
Iată-le-s bibici hazlie,
Pupuice... seamănă mie.
Vreţi sau ba soacră să fiu?...
Fora-n palme ca s-o ştiu.
BÂRZOI: D-apoi vină azi.
TOŢI
Fetele-s bune
etc., etc.
(Bârzoi apucă pe Chiriţa de mână şi o trage spre uşa din fund. Guliţă, Aristiţa şi Calipsiţa îi urmează. Cuculeţ face semn epistaţilor ca să ducă pe Bondici şi pe Pungescu. Poftiţii la bal se închină la familia lui Bârzoi, râzând cu hohot.)
(Cortina cade.)

1 2 3