În 1564 fuse descapitat tot acolo, din ordinea regelui Sigismund-August, Ştefan-vodă Tomşa, fugit denaintea lui Alexandru Lăpuşneanul: testamentul său şi un petic de catifea din mantaua domnească se păstrează până astăzi în capitala Galiţiei.

Dar între Ştefan Tomşa şi Potcoavă, între SigismundAugust şi Batori, între anul 1564 şi anul 1578 este un abis de diferenţă.

Ştefan Tomşa, în domnia sa cea de câteva luni, făcea paradă de o antipatie febrilă contra Poloniei, mergând cu extravaganţa-i până la aceea încât pe neguţitorii din Galiţia, abătuţi din întâmplare la Suceava, poruncea armaşilor să-i înece în rău. Descapitând pe un asemenea vrăjmaş al numelui polon, regele Sigismund-August executa o răzbunare naţională.

Batori avu el oare vreo umbră de scuză măcelărind pe Potcoavă?

33. Archiescop catolic al Leopolii era pe atunci, sau cu vro cinci ani mai târziu, învăţatul Solikowski, carele ne lăsă o interesantă istorie a timpului său.

Deşi inamic declarat al ortodoxilor şi, prin urmare, al tuturor românilor, totuşi, el nu se sfieşte a mărturisi în gura mare o profundă indignaţiune în privinţa morţii lui Potcoavă.

"Aproape toţi cetăţenii zice el plânseră pieirea acestui viteaz moldovean; şi nu puţin pierdu regele chiar în stima popoarelor străine..."

Atare testimoniu este de o greutate extremă.

34. Depus într-un cosciug împodobit cu cununi de trandafiri, cadavrul lui Potcoavă fu înmormântat în biserica cea românească...

Despre Kopycki nu se mai aude nemica; Ţopa abia peste cincisprezece ani cutează a se întoarce în Moldova; Şah se călugări şi muri într-o monăstire.

35. Petru cel Şchiop, afară de o scurtă întrerumpere, îşi conservă letargica domnie până la anul 1591.

Atunci începu a creşte în graţiile Porţii otomane, refugit la Constantinopole, un frate mai mic al acelui Vintilă, care a fost împărţit în bine şi în rău toată soarta lui Ioanvodă; era famosul Mihai, cunoscut dentâi sub titlul de mare ban, apoi sub porecla domnească de "cel Viteaz".

Şi ca fiu al lui Petraşcu cel Bun, şi ca frate al nenorocitului Vintilă-vodă, urând cu înverşunare tot neamul lui Petru cel Şchiop, acest nou personagiu nu contenea a-l săpa mereu în opiniunea Turciei, până ce, în fine, reuşi a se face să se numească un alt domn în Moldova.

Aflându-se acum în starea în care pusese altădată pe nemuritorul Ioan-vodă, Petru cel Şchiop avu el oare inima de a imita pe predecesorul său? Chemă oare la arme pe toţi fiii ţării? Stete oare în fruntea vitejilor? Zbură să apere cu pieptul hotarele Moldovei? Umplu lumea de fala izbânzilor sale şi pe păgâni de teroare?... Nu; el îşi strânse catrafusele şi plecă în Germania!

Suflet slab şi minte mică, om născut nu pentru grandoarea purpurii, ci pentru a se supune orbeşte astăzi la ordinele turcului, mâini la şoaptele jezuiţilor pe cari el cel dentâi se încercase a-i introduce chiar în Moldova acest principe târâtor muri peste puţin timp în exil, devenind catolic şi tocmai atunci când mergea la Roma să sărute papucul papei!

Aci apune secolul lui Ioan cel Cumplit şi răsare secolul lui Mihai cel Viteaz ; două sărbători române atât de înrudite, încât istoricii cei vechi, cari descriseră pe una din ele, credeau de datorie a descrie tot ei şi pe cealaltă geamănă.

EPILOG

Aşa, drumaşul serei în câmp

vrând să se culce,

E fericit când pleacă p-o floare

fruntea sa...

BOLINTINEANU

1. Până acum Ioan-vodă jucă un rol secundar în analele române şi formă o lipsă în istoria universală.

2. Nu vorbim nemic despre periodul cel aventuros al vieţii sale, sau de tot necunoscut, ori în totul desfigurat la Engel, Wolf, Şincai, Photinos, Vaillant, Laurian şi la toţi ceilalţi câţi crezură de ajuns o pagină sau două pentru a cuprinde un om pe care nu-l putuse cuprinde o ţară; ne vom pironi toată atenţiunea noastră asupra altor elemente, prin cari persoana individuală a lui Ioan-vodă se contopeşte cu persoana cea colectivă a României şi atinge colosul umanităţii.

3. Ca domn, el fu judecat până astăzi numai de pre înveninatele spuse ale vrăjmaşilor săi: ciocoi, farisei şi străini.

Astfel, marele Julian Apostatul, unul din cei mai sublimi împăraţi ai Romei deja căzute, zăcea osândit fără rezervă în cursul secolilor, până ce, în fine, trebuia să vină un Bayle şi un Voltaire pentru ca să întoarcă cezarului ceea ce este al lui cezar.

Astfel, de asemenea, uriaşul Napoleon apare şi mai puţin decât mic în pamfletul lui Victor Hugo; dar nu Victor Hugo este istoricul lui Napoleon.

4. Ca ostaş, Ioan-vodă fu micşorat până astăzi după viclenele relaţiuni ale polonilor, când duşmani neputincioşi, când aliaţi perfizi, cari, în ambele cazurile, voiau a-i răpi sau toată gloria, sau partea-i cea mai frumoasă, împăunându-se ei înşişi cu mizerabilul plagiat de pene strălucite.

Această soartă o avură, vai! toţi eroii României. Maghiarii oare nu-şi atribuiau ei loruşi, în faţa nedomeritei Europe, cele mai falnice şi mai legitime victorii ale lui Mircea, Ţepeş, Ştefan şi Mihai?

5. Numai un democrat poate înţelege domnia lui Ioanvodă, a cărui toată administraţiunea fuse ca o luminoasă presimţire a cuvintelor lui Saint-Simon:

"Nu lăsaţi ca cei săraci, despoindu-se de puţinul ce au, să mai adauge la prisosul celor avuţi.

Nu lăsaţi ca hoţii cei de frunte să fie puşi judecători peste greşelile cele mici.

Nu lăsaţi ca neştiinţa, superstiţiunea, lenea şi desfrânarea, născute pe puful saloanelor, să calce în picioare capacitatea şi moralitatea, ieşite din întunericul unui bordei..."

6. Numai un soldat poate înţelege războaiele lui Ioanvodă, cari se povesteau până acum ca un lung înşiră-temărgărite fără plan şi fără succesiune, dar în cari arta militară descopere cu uimire o prodigioasă diversitate de mijloace, cârmuită de o minunată unitate de direcţiune.

7. Ce e dreptul, ca domn, Ioan-vodă se arătă câteodată prea crud; dar Mircea, Ştefan, Mihai fost-au ei, oare, mai blânzi? dar secolul al şasesprezecelea întreg nu fu el, oare, unul din secolii cei mai încruntaţi în toate ţările lumii, în Spania, în Francia, în Anglia? dar până şi capii bisericilor, până şi predicatorii păcii evanghelice, până şi Luther şi papa Piu V nu strigau ei, oare, atunci cu furie: "Tăiaţi! tăiaţi! tăiaţi mereu!"

8. Ce e dreptul, ca ostaş, Ioan-vodă, după ce făcuse miracole, căzu; dar nu uitaţi cuvintele lui Frederic: "Nici un geniu militar nu poate ţinea contra trădării"; dar nu uitaţi moartea lui Cezar, Enric IV, Gustav-Adolf, şi chiar pe a lui Mihai; dar nu uitaţi Waterloo!...

Nu totdauna succesul este ceea ce distinge pe oamenii cei mari; căci adesea sunt foarte mari tocmai nenorociţii, cari mor semănând, pentru ca mediocra posteritate să aibă fericirea de a culege mai târziu rodul cel ce se coace cu greu.

9. Mircea domnise aproape 40 de ani. Ştefan de asemenea. Mihai tot încă cu bine, cu rău îşi trăgână până la 9 ani eroica domnie...

Mircea, Ştefan, Mihai, având puternici duşmani, avură însă şi puternici amici, regi şi împăraţi.