04 september 2024, 12:00 Moldovan reality views 748
Cum ar urma să fie modificată Constituția, în urma referendumului privind integrarea în UE
04 september 2024, 12:00 Moldovan reality views 748

Cum ar urma să fie modificată Constituția, în urma referendumului privind integrarea în UE

Prima versiune a proiectului legii pentru modificarea Constituției a fost făcut publică.

Astfel, preambulul Constituției ar urma să fie completat cu două alineate noi, dacă cetățenii vor susține în cadrul referendumului, din toamna anului 2024, includerea parcursului european în legea supremă.

„RECONFIRMÎND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova,

DECLARÎND integrarea în Uniunea Europeană obiectiv strategic al Republicii Moldova,”.

Totodată, textul Constituției va fi completat cu „Titlul V/1 INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ Articolul 140/1”, privind aderarea la tratatele constitutive şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

„(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniuni Europene, precum și aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Legea ar urma să intre în vigoare la data publicării in Monitorul Oficial al Republicii Moldova a hotărîrii Curții Constituționale privind confirmarea rezultatelor referendumului republican.

„Scopul desfășurării referendumului constituțional și modificarea Constituției este declararea la nivel constituțional a aspirațiilor de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova”, au menționat reprezentanții Parlamentului.

Comisia juridică, numiri și imunități, desfășoară luni, 8 aprilie, consultări publice în contextul inițierii referendumului pentru revizuirea Constituției Republicii Moldova.

La sfîrșitul anului 2023, președinta Maia Sandu și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat și a solicitat Parlamentului R. Moldova să organizeze în toamna 2024 un referendum axat pe parcursul european al țării.

Ulterior, Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect care prevede că referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare sau prezidențiale. Un amendament care prevede acest lucru a fost propus de către deputata partidului de guvernămînt Veronica Roșca la proiectul de lege care vizează „îmbunătățirea procesului electoral”.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1660
Populația:
2860 locuitori

Negureni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dobruşa, Negureni și Chersac. Localitatea se află la distanța de 28 km de oraşul Teleneşti şi la 83 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2860 de oameni. Satul Negureni a fost menționat documentar în anul 1660.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.