Photo: wikimedia.org

07 january 2015, 16:05 History 10579

Restabilirea domniilor pamîntene – o filă importantă în istoria Moldovei

La 1 iulie 1822 în Principatele Moldova și Valahia au fost restabilite domniile pămîntene. Răscoala condusă de Tudor Vladimirescu a avut ca consecinţă schimbarea regimului de guvernare în Moldova și Valahia: din 1822, nemaiavînd încredere în greci, sultanul a numit în cele două ţări domni pămînteni, punînd capăt regimului fanariot. Astfel, începe în istoria celor două Principate o perioadă nouă, numită perioada domniilor  pămîntene (1822 -1828), întrerupte în 1828 ca urmare a războiului ruso-turc, încheiat prin pacea de la Adrianopol (1829). Primii domni pămînteni au fost numiți de turci. În Moldova astfel ajunge domn Ioniţă Sandu Sturdza (1822-1828).

Ioniţă Sandu Sturdza n-a făcut parte din categoria boierilor înstăriţi, stăpînind proprietăţi modeste în ţinutul Neamţ. La Iaşi avea vie în Copou şi o casă. Era căsătorit cu Ecaterina fiica marelui logofăt Neculai Rosetti-Roznovanu. Ioniţă Sandu Sturdza a domnit 6 ani, ducînd un mod de viaţă modest, la masa domnească ne lipsind tradiţionala mămăligă, deoarece, spunea el, “de la masa domnului Moldovei nu trebuie să lipsească hrana de temei a moldoveanului”.

Perioada domniilor pămîntene (naţionale) a constituit tranziţia spre organizarea modernă a societăţii, dar Ioniță Sandu Sturdza nu au avut nici timpul, nici mijloacele necesare, pentru a profita de un climat de stabilitate politică pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societăţii, să reformeze instituţiile statului. Prin măsuri administrative el a reuşit doar să diminueze abuzurile, în condițiile cînd boierimea, aflată în refugiu, a uneltit permanent  împotriva domnului.

Ioniță Sandu Sturza a fost nevoit să facă față epidemiilor de ciumă, foametei cronice provocate de recoltele proaste, epizootiilor, marelui incendiu din iulie 1827, care a mistuit în flăcări trei sferturi din capitala Moldovei. Boierimea mare se afla în conflict cu cea mică şi mijlocie, care doreau să participe la guvernarea ţării.

Boierimea mică şi mijlocie şi-a formulat propriile aspiraţii într-unul din cele mai radicale documente politice ale vremii – Constituţia cărvunarilor, avîndu-l ca autor pe Ionică Tăutul.  Documentul proclama drepturile cetăţeneşti fundamentale – libertatea individuală, a presei, cuvîntului, adunărilor, egalitatea în faţa legii, respectul proprietăţii, libertatea muncii şi a comerţului. Se preconiza, de asemenea, un transfer de putere de la domn către un organ reprezentativ al întregii boierimi – Sfatul obştesc.

Ioniță Sandu Sturdza n-a reuşit să-şi vadă realizat întregul program de reforme din cauza regimului politic absolutist oriental, care se va menţine şi după suprimarea regimului fanariot.

Relațiile lui cu autoritățile ruse erau destul de tensionate, deoarece Imperiul Rus considera că domnul moldovean fusese numit fără consimţămîntul său.

În aprilie 1828, cînd armatele ruse trecuseră Prutul pentru confruntarea cu trupele otomane, domnul moldovean a fost arestat din porunca țarului și exilat în Moldova de Est (Basarabia). Domnul Moldovei a fost trimis la Chişinău, unde urma să se afle sub supravegherea autorităţilor locale, pînă la o ulterioară decizie a guvernului rus în această problemă.

Ioniţă Sandu Sturdza s-a stabilit la Visterniceni (în preajma Chişinăului), care era proprietatea boierului Dimitrie Rîşcanu, rudă cu Ioniță Sandu Sturza.  Aici el a petrecut șase ani.  Exilul lui Ioniță Sandu Sturdza a luat sfîrşit abia atunci cînd noul domn al Moldovei, Mihail Sturdza intră în ţară, în iulie 1834.