312 de ani de la bătălia de la Stănilești
Astăzi, 22 iulie se împlinesc 312 de ani de la bătălia de la Stănilești dată între oștile ruso-moldovenești pe de o parte și cele otomane pe de alta.
A fost finalul unor acțiuni începute de Dimitrie Cantemir prin încheierea la Luţk (în Ucraina), la 13 aprilie 1711, a alianței între Moldova şi Rusia în vederea luptei comune împotriva turcilor - Tratatul de la Luţk. A fost întocmit de Dimitrie Cantemir şi trimis lui Petru I, ţarul Rusiei, prin solul Moldovei Ştefan Luca. A fost promulgat de ţar sub forma unei diplome, dată de către suveranul Rusiei domnului Moldovei. Cuprindea 17 articole, toate acceptate şi girate integral de către Petru I.
Campania de la Prut a fost organizată la repezeazlă, fără un plan bine chibzuit, bazat pe informaţii nesigure, ţarul fiind ameţit de „victoria” de la Poltava, fără aprovizionarea strict necesară a oştilor cu furaje, cu hrană; moldovenii nefiind pregătiţi şi ei pe potriva acţiunii, operaţia nu avea sorţi de izbîndă.
Pe deasupra, şi valahii, cum s-a mai întîmplat, au trădat cauza comună. Domnul Valahiei Constantin Brîncoveanu n-a trimis, aşa cum s-a obligat, 20.000 de oaste la luptă împotriva păgînilor, astfel încălcînd Tratatul valaho-rus din 1709, încheiat la rugămintea muntenilor.
Campania lui Petru I de la Prut s-a încheiat dramatic. În lupta de la Stănileşti (18-22.07.1711) oştile ruso-moldoveneşti au suferit o înfrîngere grea. Petru I a semnat Pacea de la Vadul Huşilor. Dimitrie vodă Cantemir, însoţit de vreo 3000 de slujitori şi boieri, printre care şi Ion Neculce, au luat drumul pribegiei în Rusia.
Cu referire la Campania de la Prut (iulie 1711), hotărîrile şi acţiunile lui Dimitrie vodă Cantemir, încurajate de Petru I al Rusiei, cel mai aproape de adevăr este istoricul Gh. Pungă: „Judecată şi calificată în cele mai diverse chipuri - de la un act progresist la o adevărată catastrofă diplomatică - acţiunea domnului Moldovei (D. Cantemir) trebuie cercetată sine ira et studio, avîndu-se în vedere starea de spirit şi condiţiile geopolitice ale perioadei… Dacă avem în vedere că însuşi Petru I în manifestul său arăta că „noi, în acest război, nici afirmarea puterii şi întinderea posesiunilor noastre nu dorim (...), ci pentru eliberarea Sfintei biserici şi a popoarelor creştine vrem să luptăm”, vom reuşi, credem, să înţelegem adevărata stare de spirit a acestor vremuri dominate de mesianismul Rusiei ţariste”.
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Польза горячей воды
- Медные дверные руики найдены в угле возрастом 300 миллионов лет
- Теория Дарвина верна? Или все же у нас есть создатель? (Видео)
- Создай свой собственный детокс-чай, выбирая ингредиенты по своему вкусу
- Оазис в голой степи. Как больше 20 лет живут экопоселенцы на Западе Казахстана? (+Фото)
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1638
- Populația:
- 1821 locuitori
Sîrcova este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sîrcova și Piscărești. Satul Sîrcova este situat la o distanță de 20 km de orașul Rezina și la 107 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1821 de oameni. Satul Sîrcova a fost menționat documentar în anul 1638.
Comments
(0)